Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre care aduce modificări în subvențiile APIA ale fermierilor, crescătorilor de animale.
Potrivit proiectului de act normativ, fermierii români vor beneficia de o nouă eco-schemă, o plată suplimentară adăugată plăților directe pe hectar.
1. La articolul 1, alineatul (2), litera d), după punctul iii) se introduce un nou punct, pct. iv), cu următorul cuprins:
„(iv) menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, intervenția PD-28 prevăzută în PS 2023-2027;”
"Introducerea unei noi ecoscheme privind menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, denumită în continuare ecoschema PD-28, care se acordă ca plată anuală pe toate suprafeţele de terenuri arabile în baza angajamentelor asumate voluntar de
beneficiari, conform art. 31 alin. (7) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/2.115, ca plată suplimentară faţă de plata BISS, ca urmare a respectării cerinţei specifice stabilite în fişa intervenţiei prevăzute la cap. 5.1 din PS 2023-2027," explică Nota de fundamentare la proiect.
Proiectul modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.