NOUL PREMIER DESEMNAT. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară, la ora 19, că l-a desemnat în funcția de prim-ministru al României pe Florin Cîțu, fostul Ministru al Finanțelor Publice.
Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat marţi că va face tot ce este posibil pentru a avea "o guvernare stabilă şi de lungă durată".
"Vreau să-i asigur pe români că îmi dau seama şi ştiu perioada dificilă prin care trece România şi vreau să le garantez că voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă şi de lungă durată", a declarat Florin Cîţu, marţi seară, după ce a fost anunţat de preşedintele Klaus Iohannis ca premier desemnat.
El a adăugat că este rolul noii guvernări să gestioneze rapid criza de sănătate şi pe cea economică.
"În acelaşi timp, vreau să fac o declaraţie fermă, domnule preşedinte, aici. România trece în această perioadă printr-o criză dublă, una de sănătate şi una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puţine costuri pentru români, să reaşezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă", a subliniat Cîţu.
Premierul desemnat a adăugat că se va prezenta în noua formulă de guvernare cu "o echipă de profesionişti".
"Fiecare ministru va avea obiective clare din partea prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire", a mai declarat Cîţu.
Nu în ultimul rând, premierul desemnat l-a asigurat pe şeful statului de un parteneriat "transparent şi onest".
"Împreună avem acelaşi obiectiv - dezvoltarea României", a arătat el. Premierul desemnat al României trebuie validat de Parlament.