Oficialii organizaţiilor reprezentative din sectorul agricol american spun că această măsură ar paraliza un lanţ al aprovizionării cu alimente care este puternic dependent de lucrătorii imigranţii care au intrat ilegal în SUA.
Aproape jumătate dintre cei două milioane de lucrători din fermele americane nu au statut legal, potrivit estimărilor Departamentelor Muncii şi Agriculturii, la fel ca şi mulţi angajaţi la fabricile de procesare a laptelui şi cărnii.
În acest context, Trump a promis că va deporta milioane de imigranţi care au intrat ilegal în SUA, o sarcină complicată din punct de vedere logistic şi care potrivit criticilor ar putea dezbina familii şi perturba firme din SUA, notează Reuters.
Deportarea în masă a lucrătorilor din ferme ar perturba aprovizionarea cu alimente şi ar duce la creşteri de preţuri, spune David Ortega, profesor la Universitatea de stat din Michigan. „Ei ocupă poziţii vitale pe care mulţi americani fie nu vor, fie nu sunt în măsură să le asigure”, susţine Ortega.
Potrivit și Agerpres, Dave Puglia, preşedinte şi director general la Western Growers, care îi reprezintă pe cultivatorii de fructe şi legume, spune că organizaţia sprijină această abordare şi este îngrijorată cu privire la impactul asupra sectorului agricol dacă planul de deportări s-ar concentra pe lucrătorii din ferme.
Agricultura şi sectoarele conexe au contribuit cu 1.500 miliarde de dolari, sau 5,6%, la PIB-ul SUA în 2023, potrivit Departamentului Agriculturii.
Republicanul John Duarte, membru în Camera Reprezentanţilor şi fermier în California, spune că fermele din centrul Californiei sunt dependente de imigranţii ilegali în SUA şi a avertizat că micile localităţi vor intra în colaps dacă lucrătorii ar fi deportaţi. Duarte a spus că Administraţia Trump ar trebui să promită că muncitorii imigranţi, care sunt în SUA de cel puţin cinci ani şi care nu au comis infracţiuni, nu vor fi vizaţi de deportare şi vor fi căutate modalităţi prin care să obţină statut legal.
„Aş vrea să aud în mod clar că aceste familii nu vor fi vizate”, a spus Duarte.
Fermierii americani au opţiunea legală pentru a face angajări pe baza programului de vize de tip H-2A, ce permite angajatorilor să aducă în ţară un număr nelimitat de muncitori sezonieri. De-a lungul timpului programul a crescut astfel că în luna decembrie 2023 erau 378.000 de locuri de muncă ocupate de muncitori care beneficiază de o viză de tip H-2A, de trei ori mai mult decât în 2014.
Însă chiar şi aşa, este vorba de o cifră echivalentă cu doar 20% din numărul total de lucrători din sectorul agricol din SUA. Mulţi fermieri americani spun că nu îşi permit să respecte cerinţele referitoare la salarii şi spaţii de locuit prevăzute în programul H-2A. Alţii au nevoie de lucrători pe tot parcursul anului, astfel că programul de vize sezoniere nu îi ajută. (www.forbes.ro)