Un fermier este obligat să returneze o sumă uriașă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, subvenții agricole pe care le-ar fi încasat ilegal. Suma este 2.919.296 lei (cca 649.000 euro), susține Direcția Națională Anticorupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2017, 2018 și 2020, în contextul efectuării unor controale de către inspectorii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), inculpatul ar fi prezentat acestora mai multe documente false (autorizație de mediu și un contract de comodat având ca obiect o platformă de gunoi) din care reieșea faptul că fermierul îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la protecția mediului.
Acționând în această manieră, inculpatul ar fi obținut suma totală de 2.919.296 lei, reprezentând fonduri nerambursabile, remise acestuia în contextul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri, în România.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză, precizează comunicatul DNA.