CU SAU FĂRĂ AJUTORUL NAȚIONAL TRANZITORIU? Crescătorii români de animale au botezat-o subvenția mică. Are un cuantum mic pe cap de animal, dar e așteptată cu nerăbdare de cei mai mulți crescători de animale. Ajutorul național tranzitoriu nu se poate compara cu sprijinul cuplat zootehnic. Dar cine ajunge la banii mulți? Doar un procent mic, foarte mic, de crescători români de animale. Ați putea merge mai departe fără ajutorul național tranzitoriu? V-ar fi mai bine fără el?
Ajutorul național tranzitoriu este subvenția APIA cea mai populară printre crescătorii români de animale. Dacă fermierii din vegetal se bazează pe subvenția pe suprafață sau pe alte plăți directe pentru culturi, cei mai mulți crescători așteaptă cu nerăbdare ajutorul național tranzitoriu.
De această subvenție de la bugetul național beneficiază cei mai mulți, pentru că este ușor de obținut și nu are condiții atât de restrictive. Sprijinul cuplat zootehnic, subvenția europeană cu cel mai mare cuantum pe cap de animal, e obținută de un procent mic de crescători de animale. Condițiile impuse pentru obținerea sprijinului cuplat zootehnic au fost în așa fel stabilite încât zecile de mii de crescători din țara asta nici nu se pot măcar gândi la această subvenție europeană. Ca să vedeți diferența dintre cele două subvenții din zootehnie, vă spunem că valoarea pe cap de animal pentru ajutorul național tranzitoriu acordat crescătorilor de ovine este de circa 22 de lei/ovină/an în timp ce sprijinul cuplat zootehnic la ovine este de 17,9 euro/ovină pentru anul 2020. Deci, sprijinul cuplat e de vreo 4 ori mai mare. Dar cine-l ia?! Puțini oieri și tot atât de puțini crescători de vaci.
Ajutorul național tranzitoriu se acordă și-n vegetal însă fermierii din vegetal nu sunt atât de dependenți de această subvenție. Trebuie să precizăm că ajutorul național tranzitoriu, ANT, este achitat de la bugetul național stabilit pentru anul următor anului de cerere APIA. Deci, banii pentru anul 2020 ajung la crescătorii de animale în anul 2021.
Tensionați de un an în care i-a lovit crunt seceta, peste care s-a mai suprapus și o criză sanitară prelungită, lăsați mereu cu conturile goale și amăgiți de comunicările Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ale Ministerului Agriculturii, crescătorii de animale din țară sunt tot mai încolțiți de necazuri, tot mai furioși, tot mai revoltați.
Anunțul din 15 decembrie 2020, de la Parlamentul European, Bruxelles, că s-a votat ca fermierii din România să încaseze ajutorul național tranzitoriu și-n anii 2021 și 2022, în condițiile în care a lipsit un milimetru ca această subvenție să fie rasă de către Comisia Europeană, nu a provocat un val de bucurie printre crescătorii români de animale. Dimpotrivă. Au fost unii care ne-au scris că ar fi mai bine fără această subvenție, că e un mare rahat, că banii sunt puțini și că, mai bine, fără subvenție și să poată să-și vândă produsele din ferme.
Pe de o parte, crescătorii de animale ne asaltează zilnic cu mesaje în care ne întreabă când le plătește APIA ajutorul național tranzitoriu, subvenția mică, aia pe care o ia toată lumea, iar, pe de altă parte, tot crescătorii de animale răbufnesc cu furie și spun că nu-i ajută cu nimic această subvenție.
Pornind de la această atitudine contradictorie, AGROINFO vă întreabă: Cu sau fără ajutorul național tranzitoriu? Ați putea rezista fără această subvenție APIA?