Adama
AGRICOVER

EURODEPUTAT BUDA: ANIMALELE DIN FERME NU LE POȚI PUNE ÎN RAFT PÂNĂ TRECE CRIZA!

Publicat: 04 martie 2021 - 17:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

AJUTOARE PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE! Sectorul zootehnic a fost cel mai afectat de această criză generată de COVID-19. Animalele nu le poți pune într-un raft, să aștepte până trece COVID-ul, spune europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședintele Comisiei AGRI, Parlamentul European. Eurodeputatul român a solicitat sprijin pentru crescătorii de animale.

În cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte sunt, a fost susținută o prezentare de un reprezentant al Comisiei (DG AGRI) privind situația actuală de pe piețele agricole. În cadrul intervenției pe care am avut-o, am atras atenția asupra provocărilor multiple cu care se confruntă crescătorii de bovine și necesității introducerii unor măsuri de sprijin concret. De asemenea, ar trebui evaluată posibilitatea de a limita într-o formă sau alta importurile din afara UE de carne de vită.

Mai mult, am readus în discuție abordarea incoerentă a Comisiei cu privire la carnea roșie. Pe de-o parte, acest produs nu intră în programul de promovare a Comisiei Europene din cauză că această instituție asociază apariția cancerului de consumul de carne roșie, dar pe de altă parte, Comisia Europeană sprijină importurile de carne roșie din afara UE. Un consum echilibrat de carne roșie nu afectează sănătatea umană, ci dimpotrivă, are efecte benefice. La final, am subliniat necesitatea creșteriii accesibilității produselor bio pentru că ne putem afla în situația în care nu vom mai avea cerere pentru aceste produse.

Dar iată intervenția pe care am avut-o:

Aș dori să fac câteva observații pe marginea expunerii făcute, în mod special, cu privire la carnea de vită. Domnule director, cred că aveți date eronate din teren, cel puțin, în România lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că sectorul HoReCa a fost închis, iar carnea de vită se consumă cu precădere în restaurant, acest lucru a dus la o scădere drastică a prețurilor, cel puțin în țara de unde provin, repet, unde prețul la kilogramul de carne de vită de reformă este de aproape 1 euro, iar pentru vițeii îngrășați, prețul este de 1,8 euro aproximativ pe kilogram. Acesta este mult sub prețul de cost pe kilogramul de carne produs, iar acest lucru în condițiile în care avem o logică a creșterii prețurilor a furajelor. Avem o creștere cu 30% a prețului la porumb, comparativ cu acum 2 luni de zile.

În același timp, v-aș ruga să evaluați posibilitatea limitării importurilor de carne de vită din afara UE. Altfel, îi sufocați pe fermierii din interiorul UE, mai ales dacă nu veniți cu sprijin consistent în această perioadă. În opinia mea, sectorul zootehnic a fost cel mai afectat de această criză generată de COVID-19. Animalele nu le poți pune într-un raft, să aștepte până trece COVID-ul. Acest lucru va trebui să îl aveți în vedere.

Pe de-o parte, avem o abordare ce suferă de o fractură de logică privind carnea roșie. Din perspectiva Comisiei, consumul de carne roșie reprezintă un factor ce duce la apariția cancerului, motiv pentru care au scos carnea roșie din programul de promovare a produselor agroalimentare. Pe de altă parte, venim cu resurse financiare, ce-i drept, modeste, cu ajutorul cărora stimulăm bunăstarea animalelor, iar în același timp, avem importuri de carne roșie. Hotărâți-vă odată! Dacă avem de-a face cu carne roșie care provoacă cancer, atunci haideți să nu mai importăm carne roșie din afara UE. A fost o greșeală din partea Comisiei Europene că a venit cu această comunicare deoarece consumul echilibrat de carne roșie nu are cum să dăuneze sănătății, ci dimpotrivă, îi îmbunătățește sănătatea.

O ultimă chestiune referitoare la piața pentru produsele bio. Aseară am mers la magazinul Carrefour de lângă Parlament pentru a-mi cumpăra niște legume. Am fost șocat să văd diferența de preț dintre produsele în sistem classic produse, de exemplu, ardeiul era 3 euro per kilogram, iar cel bio era 14 euro per kilogram. Domnule director, haideți să vedem cât de accesibile sunt aceste produse bio pentru consumatori. Dacă nu avem un echilibru în ce privește sprijinirea producătorilor bio, o să avem produse bio pe piață, dar nu vom avea cine să le cumpere, a scris europarlamentarul român pe pagina sa Facebook.

Ce i-a răspuns reprezentantul DG Agri, Comisia Europeană?

Comisia va publica un plan de acțiune privind agricultura bio. Trebuie să ținem cont de cum reacționează consumatorii. Comisia spune că, carnea roșie are un loc legitim în regimul alimentar al oamenilor, dar carnea roșie trebuie produsă într-un mod cât mai durabil posibil. Carnea roșie produsă sustenabil și durabil nu se pune problema să nu fie consumată.

Criza COVID-19 afectează sectorul agro-alimentar. Cererea pentru alimente nu este elastică, însă provocările nu lipsesc. Nu se poate să generalizăm pentru că anumite sectoare au fost influențate negativ mai multe decât altele. În unele sectoare, COVID-19 a avut un impact pozitiv, în altele, efectul a fost devastator. În HoReCa, turism, consecințele au fost puternice.Fabricile de prelucrare a alimentelor au trebuit să își schimbe sistemele de producție.

O tendință semnificativă o reprezintă dăunătorii, este o mare provocare. Se restricționează folosirea neonicotinoidelor. În ce privește lactatele, prețurile au fost bine menținute. Laptele lichid a mers foarte bine. Sectorul lactatelor nu pune mari probleme. Sectorul cărnii de vită-având în vedere că cererea a stagnat, totuși sectorul s-a menținut destul de bine. Consumul de carne de miel și de oaie a crescut foarte bine. Carnea de pasăre- prețul a scăzut foarte mult, asta în ajunul Crăciunului, dar este un sector care are un ciclu de adaptare scurt. Carnea de porc- un sector care ridică temeri. Este mai predictibil acest sector, a fost interdicția importurilor din China, ritmul de sacrificare la abatoare a fost încetinit, asta a afectat prețurile. 45% din sectorul cărnii de porc depinde de China.”

Vizualizat: 4225 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Șeful ANSVSA: Noi piețe de export Maroc, Algeria, Kenya!

Șeful ANSVSA: Noi piețe de export Maroc, Algeria, Kenya!

21 noiembrie 2024 - 19:55

Dezvoltarea României în plan extern este condiţionată de capacitatea de a exporta produse conforme cu cerinţele internaţionale, iar deschiderea de noi pieţe de desfacere şi creşterea competitivităţii companiilor româneşti sunt printre obiectivele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Alexandru Bociu.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii