Ministrul agriculturii, Petre Daea, spune că ar fi dorit restricționarea importurilor de cereale din Ucraina până la sfârșitul anului. Aceasta, în condițiile în care Comisia Europeană a prelungit până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale din această țară.
„În ce mă priveşte, ca ministru, am căutat să facem diligenţele necesare şi să rămânem într-o corespondenţă instituţională permanentă cu Comisia, în aşa fel încât să putem atenua rănile care s-au produs ca urmare a importurilor din Ucraina. Iată, putem consemna prin regulamentul 1100, care s-a publicat de aseară în Jurnalul Oficial, că aceste măsuri s-au prelungit, restricţia la import a celor patru produse: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă, care au impactat piaţa României. Iată că avem această răgaz până în 15 septembrie”, a spus Daea la Prima News, citat de News.ro. „Noi am susţinut - iar eu am susţinut tot timpul - că această măsură trebuie până la sfârşitul anului. Vom analiza din aproape în aproape. De altfel, s-a realizat şi o platformă de colaborare condusă de vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul care răspunde de comerţ, Dombrovskis, în aşa fel încât, prin analiză secvenţială şi continuă să putem să ajungem la concluzia cuvenită pentru a nu distorsiona piaţa şi să aibă posibilitatea fermierii să-şi înmagazineze, dar să-şi valorifice, pentru că aduc produsele temporar în magazie, ele sunt destinate valorificării.
Le aduc pentru că este fluxul de recoltare, dar interesul lor îi împinge să valorifice cât mai repede şi la un preţ cât mai bun cu putinţă pentru a-şi recupera cheltuielile şi a obţine o brumă de profit pe care să o folosească în ciclurile agricole următoare”, a explicat el. El a precizat că a avut o discuţie şi cu operatorii din Portul Constanţa în legătură cu exportul cerealelor.
„Acum vreo zece zile am avut o discuţie cu operatorii aceştia din privaţi, care au această poartă de ieşire a cerealelor din România şi din Ucraina - Portul Constanţa. Ştim foarte bine că aici este locul unde se înmănunchează producţia şi de aici pleacă în diferite zone ale lumii şi de aici interesul nostru ca să fie operaţional efortul, operaţional înţelegând în primul rând pentru fermierii românii şi în acelaşi timp, şi prin culoarul acesta de solidaritate cu fermierii ucrainieni. Am avut această discuţie, o vom avea şi săptămâna aceasta ca să ne punem de comun acord, prin platforma de coordonare pe care eu am lansat-o în momentul în care am avut o discuţie cu Solski (n.r. ministrul Agriculturii din Ucraina) şi i-am spus-o foarte clar că noi trebuie să ştim ce grafic de livrare au ei, în aşa fel încât să ştim cu ce ne intersectăm în port, ca să ştim cu ce volum de marfă”, a precizat ministrul.
„L-am anunţat pe Solski, am avut patru întâlniri cu ministrul, dintre care două faţă în faţă şi i-am spus-o foarte clar şi i-am transmis exact că eu sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru fermierii români. Din respect instituţional, ne-am folosit de Comisie şi trebuie să ne folosim de regulile juridice pe care le avem, care s-au instituit prin acorduri pe care le-am semnat de-a lungul vremii şi să respectăm regulile Comisiei Europene. De aceea am şi operat cu măsura aceasta, zic eu, destul de corectă privind atitudinea României, că nu am luat măsurile unilaterale care atrăgeau proceduri de infringement pentru ţară”, a mai spus Daea.