Crescătorii români de vaci protestează miercuri, 29 martie 2023! Protestul este organizat de BOVICOOP și participă membrii cooperativelor crescătorilor de vaci din zona Ardealului. Protestul se desfășoară în comuna Surduc, județul Sălaj, la ferma unuia dintre crescătorii de vaci. Crescătorii de vaci sunt disperați pentru că nu mai au unde să vândă laptele produs în ferme. Procesatorii refuză să cumpere de la fermierii români în ciuda prețului mic pe litrul de lapte, care nu acoperă cheltuielile crescătorilor.
Situația este dramatică, crescătorii de vaci din mai multe județe, Maramureș, Sălaj, Bihor, Harghita, Covasna nu mai au unde să vândă laptele, procesatorii le-au întors spatele și cumpără doar de la "firme de casă", spune fermierul Daniel Frei, președintele BOVICOOP.
Președintele BOVICOOP a declarat, pentru Agroinfo, că la protestul de mâine vor participa circa 100 de crescători de vaci de lapte.
"Suntem obligați să ieșim în stradă, nu avem altă posibilitate. Vacile noastre produc 48.000 litri lapte zilnic și nu mai avem unde să-l vindem. Ce soluții am putea să găsim?! De o perioadă, dăm laptele gratis la vecini, rude numai să nu-l aruncăm. Mâine ar trebui să colectez lapte și tot în canal va ajunge. E păcat de la Dumnezeu să aruncăm laptele, munca noastră. În zona Harghita, Covasna, 29 de centre colectare lapte sunt în aceeași situație. Se aduce lapte de afară și laptele nostru nu-i bun. Cu greu am clădit cooperative, iar acum procesatorii ne-au întors spatele. Pumnul în gură, 1,40 lei litrul, dar nici așa să nu iei laptele?! Firmele de casă care colectează pentru ei nu au rămas fără contract. Nici măcar nu putem renunța la ferme, pentru că mulți dintre noi avem proiecte pe fonduri europene și trebuie să le ducem la capăt. Avem nevoie de soluții, de o întâlnire pe filiera laptelui mediată de Guvern, să stăm la masă crescători, procesatori, guvernanți. Acum 3 luni dacă mi-ar fi zis cineva că se va întâmpla asta, să fim forțați să aruncăm laptele, nu aș fi crezut," a declarat Daniel Frei, președintele BOVICOOP, pentru Agroinfo.
Deși crescătorii și-au propus ca în semn de protest să verse miercuri o cisternă cu lapte, Daniel Frei spune că ar prefera să împartă laptele oamenilor care au nevoie.
Inserăm și comunicatul transmis de BOVICOOP:
"Mâine, 29 martie 2023, ora 14:00, alaturi de cooperativele din zona Ardealului vom organiza un manifest în comuna Surduc, nr. 190/A, județul Sălaj, la ferma unuia dintre membrii cooperatori.
Vom vărsa o cisterna de lapte ca prim semn de protest!!!
Acțiunea are drept scop atragerea atenției asupra blocajului din piata laptelui, blocaj generat de:
- lipsa de soluție din partea reprezentanților MADR deși sunt peste 2 ani de atenționări asupra pericolului de abandon a activității in sectorul de producție a laptelui.
- nerespectarea legislației în vigoare cu privire la transparentizarea activității în filiera laptelui (vezi Legea 307/2022 - Observatorul laptelui) si practicile concurentei neloiale (transpunerea Regulamentului EU).
- abuzurile constante ale reprezentanților departamentelor de achiziții lapte in relațiile cu fermierii, producători de lapte.
Asadar, fermierii români și familiile lor, care susțin valorile românești dar și Bugetul de Stat trag un semnal de alarma și refuza sa mai finanteze economiile altor state europene în detrimentul economiei naționale!" Este comunicatul transmis Agroinfo de organizatorii protestului.