Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.
„În completarea intervențiilor prin care se finanțează sectorul procesării produselor agricole și pomicole din Planul Strategic PAC 2023 – 2027, AFIR va implementa programul INVESTALIM, dedicat, de asemenea, procesatorilor de la noi din țară. Prin INVESTALIM sunt disponibile 590 de milioane de euro, un sprijin concret care poate ajuta în mod real la consolidarea și dezvoltarea sectorului alimentar românesc. Cu fondurile nerambursabile acordate prin INVESTALIM, precum și prin PS PAC 2027 reușim să facem trecerea de la producția de materii prime la prelucrarea și conservarea lor, la fabricarea de produse cu valoare adăugată, etapă care poate marca pasul înainte al industriei alimentare. În acest sens, am lansat în dezbatere publică Ghidul solicitantului pentru schema de ajutor de stat INVESTALIM pentru care așteptăm observații iar, ulterior, să venim cu versiunea finală a ghidului și să ne pregătim de lansarea sesiunii de depunere” a declarat George Chiriță, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 30 septembrie 2023. Toți cei interesați pot transmite sugestii și observații privind ghidul publicat pe adresa consultare@afir.info. După analiza sugestiilor primite până la finalul perioadei de consultare, AFIR va publica versiunea finală a Ghidului solicitantului, în vederea pregătirii documentației aferente accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.
Implementarea Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023 – 2026 se asigură prin schema de ajutor de stat INVESTALIM, care dispune de un buget maxim de 590 de milioane de euro, bugetul anual mediu fiind de aproximativ 147,5 milioane euro.
Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.
Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie și fabricarea zahărului.