Adama
AGRICOVER

Compensații pentru pierderile de venit ale fermierilor!

Publicat: 01 februarie 2023 - 20:39
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

"Pierderile de venit cu care se confruntă fermierii de la granița cu Ucraina necesită compensarea de urgență din partea Comisiei Europene!" Susține europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European.

"Comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a fost și astăzi alături de noi în cadrul reuniunii Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală unde am participat la un schimb de opinii privind Planurile strategice naționale pentru Politica Agricolă Comună.

Planurile strategice naționale sunt implementate de la 1 ianuarie. Pentru prima dată, în PAC există o posibilitate mai puternică de reacție la evoluții, precum evoluția pieței sau în general la evoluția geopolitică. Este foarte important să cerem corecturi la nevoie și să rămânem activi în discuție, ceea ce am făcut și astăzi.

Preocuparea mea cea mai mare este legată de sprijinirea fermierilor din țările care se află în proximitatea graniței cu Ucraina precum România sau Polonia. În momentul de față, aceștia sunt puși în situația de a nu-și mai putea continua activitatea în domeniul agricol, așa că am adus în atenția comisarului nevoia de resurse financiare pentru compensarea pierderilor de venit.

mana-cu-euro_b

Anul agricol a început în septembrie. Planurile au fost adoptate abia în decembrie-ianuarie. Foarte mulți fermieri care ar dori să implementeze ecoschemele nu mai au această posibilitate deoarece încă din toamnă și-au cumpărat sămânța pentru porumb de exemplu sau îngrășămintele iar acum li se spune: dacă vrei să ai parte de ecoschemă trebuie să pui mazăre, cu toate că nu are de unde să cumpere sămânță, îngrășăminte chimice. Așadar m-a interesat să aflu dacă are în vedere Comisia să dea o derogare măcar parțial pentru această primăvară?

Domnul comisar a oferit următorul răspuns la chestiunile ridicate în dezbatere de către mine:„ Ecoschemele introduc foarte multe schimbări. Din câte știu eu, în majoritatea țărilor fermierii acceptă aceste schimbări și mă refer la întrebările dumneavoastră concrete.

Confirm faptul că România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia și poate într-o măsură mai mică Republica Cehă, toate aceste țări aproape de Ucraina au fost puternic afectate de această criză. Există importuri masive din Ucraina și trebuie să reacționăm la ele. Poate că ar trebui să declanșăm Rezerva de criză, dar va trebui să ne mai gândim.” A postat eurodeputatul român pe Facebook.

Vizualizat: 1977 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Șeful ANSVSA: Noi piețe de export Maroc, Algeria, Kenya!

Șeful ANSVSA: Noi piețe de export Maroc, Algeria, Kenya!

21 noiembrie 2024 - 19:55

Dezvoltarea României în plan extern este condiţionată de capacitatea de a exporta produse conforme cu cerinţele internaţionale, iar deschiderea de noi pieţe de desfacere şi creşterea competitivităţii companiilor româneşti sunt printre obiectivele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Alexandru Bociu.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii