COMUNICAT. Clusterul Bio Oltenia, membru al consorțiului INTER-BIO, întărește legăturile cu autoritățile locale ,cu turismul rural și ecologic. În data de 18 decembrie 2020, membrii clusterului Bio Oltenia s-au întâlnit la Pensiunea Cerna, comuna Vaideeni, județul Vâlcea pentru a dezbate obiectivele de viitor ale clusterului, în scopul unei dezvoltări sustenabile a localităților, bazată pe principiile agro-ecologiei și pe identificarea unor proiecte de specializare inteligentă din această perspectivă.
La eveniment au participat producători, reprezentanți ai autorităților locale din județe aferente regiunii Oltenia, ai mediului academic, centre de transfer tehnologic și antreprenori în domeniul turismului rural și ecologic. Au fost dezbătute subiecte legate de modul în care regiunea poate fructifica avantajele pe care le are în acest domeniu, rolul autorităților locale pentru a stimula acest domeniu, modalități de impulsionare a consumului de produse ecologice, aspecte privind accesul la finanțări, s.a.
“Clusterul Bio Oltenia a câștigat interesul autorităților locale și antreprenorilor din turism și se va întări cu prezența acestora încă de la începutului anului 2021. Suntem un partener consistent de dialog cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și dorim să atragem proiecte care să conducă la adopția principiilor ecologice, creșterea consumului de astfel de produse, precum și proiecte de cercetare aplicată”, a declarat Valentin Mitrică, președintele clusterului Bio Oltenia.
“Deși este cel mai tânăr cluster în mișcarea ecologică din România, Bio Oltenia s-a dezvoltat rapid în acest an și are obiective extrem de ambițioase. Am încurajat membrii clusterului să își dezvolte filierele de produse ecologice și să atragă autoritățile locale, precum și zona HoReCa în educația consumatorilor privind aceste produse care sunt la standardele de sănătate cele mai avansate”, a declarat Conf. univ.dr.Lianu Costin, director general USH Pro Business, președinte INTER-BIO.
“Suntem onorați să putem organiza acest eveniment și ne-am declarat adeziunea la cluster. Suntem o pensiune în continuă expansiune care se adresează segmentului de consumatori care țin la valorile rurale, la viața sănătoasă în mediul natural. Un obiectiv clar de viitor este de a promova în afacerea noastră oferta producătorilor locali”, a declarat Adrian Bondoc, proprietarul Pensiunii Cerna.