SUBVENȚIA DE 3.000 DE EURO! Programul Tomata a fost accesat anul acesta de circa 18.000 de cultivatori de roșii în spații protejate. Problema este că numărul mare de fermieri eligibili la plată scade cuantumul subvenției. Fermierii ar urma să primească aproximativ 2.250 de euro/1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate în loc de 3.000 de euro, sumă la care se așteaptă ei.
Potrivit Hotărârii de Guvern 248 din 26 martie 2020 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate" pentru anul 2020, dacă totalul sumelor depășește suma maximă, Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale calculează coeficientul de reducere a sumelor, cu încadrarea în bugetul maxim alocat schemei, și îl comunică direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București în vederea refacerii corespunzătoare a situațiilor centralizatoare.
Bugetul alocat pentru acest an pentru plata subveniei la tomate este de maximum 39.477.000 de euro, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 187.500.000 lei, și se asigură din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Am făcut un calcul și la circa 18.000 de fermieri, câți sunt înscriși în Programul Tomata, cuantumul subvenției scade la 2.250 de euro/1.000 mp. Am discutat cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și o să obținem, până la urmă, completarea sumei până la 3.000 de euro/1.000 mp la rectificarea bugetară. Se va face o rectificare bugetară și atât Tomata, cât și Programul Usturoiul vor primi sume suplimentare. Promisiunea vine și de la șeful Guvernului, că se va ține seama și de noi, cultivatorii de tomate, la rectificarea bugetară.
De asemenea, Programul Tomata va continua și-n toamnă, se va da o hotărâre de Guvern în acest sens, a declarat Ion Păunel, Uniunea Salvăm Țăranul Român, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, pentru AGROINFO. El a adăugat că sunt discuții, în această perioadă, la Ministerul Agriculturii să fie incluși și legumicultorii pentru ajutorul de criză de maxim 7.000 de euro/fermier.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis, fermierii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp;
b) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp;
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, la data depunerii cererii;
d) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii;
e) să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.