Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Calendar martie plata subvențiilor APIA!

Publicat: 04 februarie 2025 - 06:55
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii care au solicitat anul trecut, în campania 2024, sprijinul cuplat vegetal trebuie să respecte termenele stabilite în Ghidul APIA pentru depunerea documentelor justificative la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a-și asigura încasarea subvențiilor. Agroinfo vă informează care sunt termenele limită în martie 2025.

Termen 31 martie 2025

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - SOIA (PD-09)

Documentele doveditoare sunt următoarele:
a) factura de vânzare a mărfii și/sau bonul fiscal și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru minimum 1.300 kg boabe de soia/ha comercializată;
b) contractul de vânzare a mărfii, în cazul în care valorificarea producţiei minime de 1.300 kg/ha s-a făcut în baza acestuia, însoţit de documentele prevăzute la lit. a);
c) note de intrare/recepţie a furajelor de soia procesate pentru consumul animalelor sau păsărilor pe care le deţine în fermă, precum şi pentru produsele rezultate în urma procesării boabelor de soia, pentru minimum 1.300 kg boabe de soia/ha utilizată în consumul propriu la nivelul fermei;
d) în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, înregistrat pentru siguranţa alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producţiei minime de 1.300 kg/ha prin documente contabile interne;
e) documentul de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă.
f) în cazul loturilor semincere, prin excepţie de la lit. a)-e), fermierul prezintă:
(i) factura pentru servicii de multiplicare soia, emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă livrarea a minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha. În situaţia în care factura pentru servicii de multiplicare sămânţă de soia este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului; şi/sau
(ii) factura de comercializare a minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha și/sau bon fiscal și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha emise către terţi ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional.

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare este data de 31 martie a anului următor anului de cerere, adică 31 martie 2025. 

colaj-soia_b

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – LUCERNĂ (PD-10)

Fermierii fac dovada că au realizat anual o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân sau produse derivate din fân, respectiv granule, peleţi sau făină, sau 200 de kg de sămânţă certificată. 
Au comercializat cel puţin producţia minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân către exploataţii de creştere a animalelor înscrise în BND şi/sau a păsărilor, pe baza facturii și/sau a bonuluifiscal și/sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol; şi/sau
Dovedesc că cel puţin producţia minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân obţinută în fermă, a fost stocată în vederea consumului destinat animalelor și/sau consumată de animalele înscrise în BND şi/sau de păsările pe care le deţin. 
În cazul loturilor semincere, au comercializat cel puţin producţia minimă de 200 kg/ha sămânţă certificată cultivatorilor de lucernă a căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional, pe bază de factură și/sau bon fiscal şi/sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Pentru obţinerea producţiei de masă verde sau fân sau produse derivate din fân cât şi în cazul loturilor semincere de lucernă, utilizează sămânţa certificată oficial din categoriile prebază, bază şi certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării şi comercializarea seminţelor de plante furajere, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerinţele specifice pentru producerea, certificarea şi comercializarea seminţelor de cereale, plante oleaginoase şi pentru fibre şi plante furajere în România.

Documentul de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. 
În cazul loturilor semincere de lucernă, fermierul prezintă factura și/sau bonul fiscal și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 200 kg sămânţă de lucernă certificată/ha către cultivatori de lucernă ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional sau factura pentru servicii de multiplicare sămânţă de lucernă emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat minimum 200 kg sămânţă certificată/ha.
În situaţia în care factura pentru servicii de multiplicare este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului.
Dovada utilizării seminței certificate se prezintă de către fermier la APIA în anul de înființare a culturii, fiind valabilă pe o perioadă de maximum 5 ani, perioadă după care este necesară reînființarea culturii.

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - LEGUMINOASE BOABE PENTRU INDUSTRIALIZARE - MAZĂRE DE GRĂDINĂ, FASOLE BOABE ȘI FASOLE PĂSTĂI (PD-11)
Documentele doveditoare privind condiţiile prevăzute anterior sunt următoarele:
a) factura de livrare a producţiei minime prevăzute anterior și/sau bon fiscal și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;
b) contractul de livrare, încheiat cu o unitate de industrializare/procesare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, sau autorizată/înregistrată potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 44/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
c) documentul de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. 

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.
Fermierii care cultivă mazăre de grădină şi/sau fasole boabe şi/sau fasole păstăi și care au și calitatea de procesator, fac dovada procesării producţiei proprii, până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere, prin documente contabile interne.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - CÂNEPĂ (PD-12)

Documentele doveditoare privind condiţiile prevăzute anterioar sunt următoarele:
a) copie de pe certificatul de înregistrare şi/sau certificatul constatator eliberate/eliberat de ONRC, din care să rezulte activitatea de procesare a unităţii către care a valorificat producţia;
b) proces-verbal de recepţie însoţit de bon fiscal și/sau factura și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, din care să reiasă că s-a comercializat producţia minimă;
c) în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator înregistrat la ONRC, acesta face dovada procesării producţiei minime prevăzute anterior prin documente contabile interne;
d) raportul cu privire la conţinutul de THC al culturilor de cânepă pentru fibră şi seminţe, emis de Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească - Filiala Blaj, care include următoarele informaţii: conţinutul de THC, împărţit în tranşe/gradări de 0,1%, procedura
utilizată, precum şi datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor;
e) documentul de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea", sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. 
f) copie de pe autorizaţia de cultivare emisă de DAJ.

Termenul de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterioar este data de 31 martie a anului următor anului de cerere, cu excepția acelora care s-au depus  în termenul stabilit la art. 29 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 106/2024, respectiv 30 iunie 2024.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – OREZ (PD-13)

Fermierii valorifică o producţie minimă de 4.500 kg/ha orez pe bază de factură și/sau bon fiscal și/sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. În situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, acesta face dovada procesării producţiei proprii prin documente contabile interne;

Fac dovada că utilizează sămânţă certificată, însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale, cu modificările şi completările ulterioare. Documentul de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele
oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânţă.

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

colaj-sprijin-cuplat-cartof_b

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - SĂMÂNŢĂ DE CARTOF (PD-14)

Fermierii valorifică minimum 15 tone sămânţă de cartof/ha pe baza facturii și/sau bon fiscal și/sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pe care le prezintă la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – HAMEI (PD-15)

Fermierii dovedesc valorificarea/procesarea producţiei minime de 490 kg conuri uscate de hamei/ha, pe bază de factură și/sau bon fiscal și/sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol care se depune la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere;
În situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator înregistrat la ONRC, acesta face dovada procesării producţiei minime, prin documente contabile interne, până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - SFECLĂ DE ZAHĂR (PD-16)

Fermierii dovedesc comercializarea unei producţii minime de 26.400 kg/ha, pe bază de factură pentru persoanele juridice şi pe bază de adeverinţă eliberată de fabrica de zahăr recunoscută de MADR pentru persoanele fizice, care se prezintă la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere;

Fermierii dovedesc utilizarea seminței certificate, în conformitate cu Legea nr. 266/2002. Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate sau adeverinţa eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr se prezintă la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – LEGUME CULTIVATE ÎN CÂMP PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ SAU DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII, ÎN CULTURĂ PRINCIPALĂ/SECUNDARĂ – TOMATE, CASTRAVEȚI, ARDEI, VINETE (PD-17)

Fermierii dovedesc valorificarea cantităţii minime pe baza facturii și/sau a bonului fiscal și/sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere. În cazul valorificării prin industrializare, se va prezenta și contractul
încheiat cu un procesator înregistrat potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008;
Fermierii fac dovada procesării legumelor proprii prin documente contabile interne, până la data de 31 martie a anului următor de cerere, în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator înregistrat la ONRC.
Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţă certificată, potrivit legislației naționale în vigoare, și prezintă documentul de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea «Sămânţă admisă pentru însămânţare», sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate se prezintă la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.
În situaţia în care fermierul înfiinţează cultura prin răsad, pe care îl achiziţionează de la o terţă persoană, prezintă la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere documentul de achiziţie sau fila/filele din carnetul de comercializare a răsadului, însoţită de copii de pe plicul de seminţe folosite pentru producerea răsadului sau copie de pe documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau copie de pe raportul de control sau de pe paşaportul fitosanitar, dacă furnizorul răsadului este persoană fizică sau juridică autorizată de inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor pentru multiplicarea de material săditor legumicol, pentru cantitatea corespunzătoare suprafeţei declarate.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - LEGUME CULTIVATE ÎN – SERE ȘI SOLARII – TOMATE, CASTRAVEȚI, ARDEI, VINETE (PD-18)

Dovada comercializării legumelor cultivate în spaţii protejate o constituie factura/facturile și/sau bon/bonurile fiscal/fiscale și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol depusă/depuse la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.
Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa certificată oficial, inclusiv categoria standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul nr. 1.269/2005 şi cu Ordinul nr. 1.366/2005.
Documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială cu menţiunea «Sămânţă admisă pentru însămânţare» sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile «Necesar propriu» şi «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate şi documentul de achiziţie a seminţei se depun la APIA până la data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - FRUCTE – PRUNE, MERE, CIREȘE, VIȘINE, CAISE ȘI PIERSICI (PD-19)

Dovada comercializării fructelor pentru consum în stare proaspătă şi/sau către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, o constituie factura/facturile și/sau bonul/bonurile fiscal/fiscale și/sau fila/filele din carnetul de
comercializare a produselor din sectorul agricol.
În cazul valorificării prin industrializare, se va prezenta și contractul încheiat cu un procesator înregistrat potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008.
Fermierul care exploatează suprafeţe cu livezi din speciile pomicole aferente intervenției, în cazul în care este și procesator trebuie să respecte prevederile art. 93 alin. (3) din OMADR 106/2024 și să facă dovada industrializării producţiei proprii în cantităţile prevăzute anterior, prin documente contabile interne.

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT - PRODUCERE SĂMÂNȚĂ PLANTE FURAJERE (PD-20)

Fermierul prezintă următoarele documente: factura și/sau bon fiscal și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor, din care să reiasă comercializarea cantităţilor minime prevăzute anterior către cultivatori de plante furajere ale căror exploataţii sunt situate pe teritoriul naţional care le utilizează exclusiv în scopul înființării culturilor, sau factura pentru servicii multiplicare sămânţă, pentru oricare din următoarele plante furajere: golomăţ, mazăre furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi roşu şi facelia, emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat cantităţile minime/ha.
În situaţia în care factura pentru servicii multiplicare este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului.
Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. anterioare este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

SPRIJIN CUPLAT PENTRU VENIT – PORUMB PENTRU SILOZ (PD-26)
Fermierii fac dovada că utilizează sămânţă certificată, însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 149/2010 privind comercializarea seminţelor de cereale, cu modificările şi completările ulterioare.
Documentul de achiziţie a seminţelor este însoţită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea "Sămânţă admisă pentru însămânţare", sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile "Necesar propriu" şi "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate.
În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. 

Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute anterior este data de 31 martie a anului următor anului de cerere.

Nu uitați apelul făcut de secretarul de stat MADR Adrian Pintea! Dacă dețineți aceste documente, le puteți prezenta mai devreme la APIA decât termenul stabilit, iar agenția va putea demara înainte de 15 mai 2025 plata sprijinului cuplat vegetal. 

 

Vizualizat: 14750 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Lovitură dată crescătorilor de animale!

Lovitură dată crescătorilor de animale!

06 februarie 2025 - 18:51

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, senatorul USR Sebastian Cernic, trage un semnal de alarmă în contextul adoptării bugetului pentru 2025, prin care Guvernul Ciolacu condamnă crescătorii de animale și producătorii români la faliment, iar pe români la riscuri de îmbolnăvire.

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

06 februarie 2025 - 18:16

Cuantumul subvențiilor în România crește treptat de la 96,47 euro/hectar în 2023 la 103,06 euro/hectar în 2027, a anunțat europarlamentarul român Dan Motreanu, pe pagina sa Facebook.

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

06 februarie 2025 - 13:31

226 milioane euro transferate în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților locale, anunță astăzi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, într-un comunicat transmis Agroinfo.

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

06 februarie 2025 - 06:45

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri, pe Facebook, după votarea Legii bugetului de stat 2025 în Parlament, o suplimentare a bugetului Ministerului Agriculturii cu 249 milioane euro.

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

06 februarie 2025 - 06:29

S-a mai făcut un pas mare spre plata ajutoarelor naționale tranzitorii, ANT, din sectorul vegetal și zootehnie. Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. Ajutorul național tranzitoriu, aferent anului 2024, este achitat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din bugetul național pentru acest an. 

Proiect bune practici cooperative agricole!

Proiect bune practici cooperative agricole!

05 februarie 2025 - 13:41

Luni, 03 februarie 2025, a început prima mobilitate fizică din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus+ al cărui beneficiar este Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.), intitulat „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole)”. Evenimentul se desfășoară la Dalum Academy of Agricultural Business, în Odense, Danemarca.

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

05 februarie 2025 - 13:16

Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro, sume provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform unui comunicat de presă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), transmis astăzi Agroinfo.

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

05 februarie 2025 - 06:42

Crescătorii de ovine întreabă când face Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) plata subvenției mici la oi, adică a ajutorului național tranzitoriu, ANT, subvenție plătită de la bugetul de stat.

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

05 februarie 2025 - 06:10

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marţi, după avizarea în comisiile parlamentare a bugetului instituţiei, că s-a ajuns la performanţa ca bugetul Ministerului Agriculturii să fie 70% pe fonduri de la Uniunea Europeană, 30% pe buget de stat.

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

05 februarie 2025 - 05:50

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, solicită sprijin pentru introducerea unui program pentru încălzirea serelor, respectiv prima butelie şi centrală cu GPL, iar acciza la gazul utilizat în încălzirea serelor şi solariilor să fie suportată de statul român.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Drum ciudat

Drum ciudat
De acasă de la mine până la primul bar fac doar 10 minute. Detalii