Agroland, cea mai mare rețea de magazine cu produse destinate grădinăritului, animalelor de companie și hobby farming-ului din România, anunță numirea lui Adrian Hutiu, în funcția de Director de Operațiuni (COO). Acesta va colabora îndeaproape cu Horia Cardoș, fondatorul Agroland, precum și cu restul echipei, pentru a continua creșterea companiei, care a intrat într-o etapă alertă în ultimii doi ani.
Adrian Hutiu va fi direct implicat în elaborarea strategiei de dezvoltare și de creștere a gradului de inovație a Agroland, folosindu-și cunoștințele și experiența dobândite pe parcursul celor 25 de ani, petrecuți în cadrul Coca-Cola Hellenic. Absolvent al Universității Politehnice din Timișoara, Facultatea de Management în Producție, Adrian Hutiu are la activ diferite cursuri de specializare în domeniu, iar în 2002 a obținut certificarea în management din partea Open Business School, din Anglia. Experiența sa profesională se concretizează în aproape 25 de ani în cadrul Coca-Cola Hellenic Group, unde a ocupat numeroase funcții de management în cadrul departamentelor de vânzări, marketing și logistică, acoperind, în diverse etape, întreg teritoriul României și al Republicii Moldova.
„În prezent, suntem într-o etapă de extindere a echipei, pentru că avem nevoie de mai mulți oameni talentați, care să sprijine creșterea Agroland. Încă din 2019, am intrat într-un proces mai rapid de dezvoltare, ale cărui roade am început să le culegem de anul trecut. Adrian Hutiu are un parcurs profesional care ne-a impresionat, atât ca rezultate, cât și ca timp petrecut în aceeași companie. Sunt convins că este exact profesionistul dedicat de care aveam nevoie și că am pornit pe un drum plin de realizări, împreună”, a declarat Horia Cardoș, fondator și Director General al Agroland.
Noua direcție de mărire a echipei Agroland a inclus-o și pe Anca Gorgan, fost Manager pe Social Media al site-ului imobiliare.ro, care s-a alăturat echipei de marketing la finalul lui aprilie.
„Odată cu listarea acțiunilor Agroland, în martie, am observat că tot mai multe persoane experimentate aplică pe pozițiile de management pe care doream să le ocupăm. Știam că această nouă etapă va aduce cu sine și nevoia de-a face angajări, dar am fost plăcut impresionat de candidații foarte bine pregătiți care au venit spre noi. Adrian Hutiu ni s-a alăturat în urma unei serii de interviuri care a durat două luni, iar pe viitor suntem deciși să procedăm la fel de riguros în alegerea noilor colegi. Experiența Ancăi Gorgan ne va ajuta la dezvoltarea semnificativă a prezenței în social media a Agroland, unde fiecare companie care vizează milioane de clienți trebuie să aibă mesaje constante și convingătoare”, a conchis Horia Cardoș.
Creșterea echipei Agroland vine și ca urmare a procesului accelerat de dezvoltare, care s-a concretizat prin deschiderea a nu mai puțin de cinci noi unități de tip MEGA, doar în primul trimestru al anului în curs. Primele trei luni din 2021 au marcat cel mai bun trimestru din întreaga activitate a Agroland. Cifra de afaceri aferentă acestui interval se ridică la 45 milioane lei, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă din 2020, când valoarea raportată a fost de 34,5 milioane lei.
Despre Agroland
Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are peste 250 de unități, localizate în 29 de județe, și peste 2.200.000 de clienți an. Printre produsele comercializate se află: produse pentru grădinărit - seminţe, material săditor, fertilizanți, echipamente, hrană și accesorii pentru animale de companie, precum și pui de o zi, furaje echipamente pentru ferme mici şi medii, - şi hrană și accesorii pentru animale de companie. Grupul Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de 38,4 milioane de euro, la finele lui 2020, și are peste 300 de angajați.