ANUNȚ FĂCUT DE UN OFICIAL DIN MINISTERUL AGRICULTURII! Programul de ajutor de minimis pentru cultivatorii de tomate în spații protejate se încheie anul acesta, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Emil Florian Dumitru. Programul este în al treilea an, iar ajutorul de minimis se acordă pentru trei exerciții financiare. Oficialul din MADR a declarat că nu are un răspuns clar, la acest moment, legat de acordarea plăților pentru ciclul 2 al Programului.
Știți că au fost multe discuții pe subiectul ăsta. La momentul ăsta nu am un răspuns foarte clar legat de continuarea programului sau nu, dar așa cum a fost discuția în primăvară, când am discutat cu reprezentanții legumicultorilor, fără să le promit că prelungim și așa mai departe, așteptăm să vedem rectificarea bugetară din luna octombrie și dacă va fi o rectificare pozitivă, putem să discutăm și de ciclul doi la Programul Tomata, ținînd cont că e un ajutor de minimis care se încheie anul acesta, pentru că e exercițiul la trei ani fiscali, a declarat secretarul de stat MADR, Emil Florian Dumitru, luni seara, la Agro TV.
Acesta a mai spus că fermierii au încasat anul acesta, pentru ciclul 1 al Programului Tomata, mai puțin cu 700 de euro per beneficiar pentru că au fost mulți cultivatori eligibili pentru încasarea minimisului, iar bugetul total alocat s-a împărțit la toți.
Anul trecut, în noiembrie, am suplimentat bugetul cu 12 milioane de euro, că nu ajungeau banii, pentru ce lăsaseră și bugetaseră anul trecut fosta conducere. Anul acesta, cele 39,5 milioane de euro au fost puse la bătăie pentru ciclul 1 și au fost solicitări ale fermierilor să se prelungească termenul în care se pot comercializa tomatele tocmai ca să intre în Program și atunci, văzînd că e un număr mare de solicitări, am permis lucrul ăsta. E adevărat că suma de 39,5 milioane de euro s-a împărțit la mai mulți beneficiari eligibili și atunci a fost redusă proporțional (subvenția n.r.) cu aproximativ 700 de euro pe beneficiar, a spus secretarul de stat MADR.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis, fermierii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp;
b) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp;
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, la data depunerii cererii;
d) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii;
e) să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.
Cuantumul ajutorului a fost stabilit la 3.000 de euro/1.000 mp cultivați cu tomate în spații protejate, dar anul acesta, cultivatorii au încasat mai puțin cu 700 de euro, așa cum a declarat oficialul Ministerului Agriculturii.