Secretarul comisiei pentru agricultură din Senat, Sebastian Cernic (USR), acuză guvernul că tratează fermierii români "cu dispreţ şi indiferenţă" şi îi solicită ministrului Agriculturii, Florin Barbu, să explice comisiei de resort întârzierile plăţilor la programul Tomata.
"USR îl cheamă la comisia de Agricultură din Senat pe ministrul Florin Barbu să explice de ce Guvernul că nu a făcut la timp plăţile din programul Tomata, aducând legumicultorii români în pragul falimentului. (...) Termenul de plată pentru legumicultori era 31 august, iar ministrul Agriculturii a anunţat public că abia săptămâna viitoare guvernul ar putea să ia în discuţie alocarea a 13 milioane de euro pentru ciclul I din programul Tomata", se arată într-un comunicat al USR transmis Agerpres.
USR susţine că declaraţiile ministrului reprezintă "un exemplu de cum a fost distrusă, pas cu pas, agricultura românească".
"Cel mai recent raport al Curţii de Conturi a României arată cu cifre, clar, că miniştrii PSD au săpat groapa agriculturii româneşti! Nu avem bani pentru legumicultori, pe zootehnişti îi falimentăm prin intervenţii tardive şi ineficiente contra pestei porcine şi, astfel, o ţară cu un potenţial agricol enorm este un importator net de produse agricole. Florin Barbu trebuie să vină la comisie şi să explice ce are de gând Guvernul să facă!", a afirmat Cernic, citat în comunicat.
USR aminteşte că a avertizat de nenumărate ori că "programul Tomata nu e un program care să-i ajute pe fermieri, ci o risipă a banului public"