Crescătorul de bovine de carne Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne dn România (ACBCR), a anunțat că se va relua, cel mai probabil, din acest an ajutorul de minimis pentru cumpărarea de juninci. Solicitarea făcută de asociațiile crescătorilor de bovine a fost agreată de ministrul agriculturii Florin Barbu, la discuțiile ținute marți la Ministerul Agriculturii.
"Am solicitat reluarea ajutorului de minimis pentru achiziția de juninci toate asociațiile prezente la această întâlnire au agreat această propunere și avem promisiunea domnului ministru că vom încerca să o punem în aplicare, începând poate chiar din acest an," a anunțat Dumitru Grigorean, președinte Asociația Crescătorilor de Bovine de Carne din România, în cadrul conferinței de presă ținută ieri la Ministerul Agriculturii, după încheierea discuțiilor.
Crescătorii de bovine din România au mai primit ajutor de minimis pentru achiziția de juninci în anul 2016.
Valoarea sprijinului primit atunci a fost de 5.000 lei pe cap de junincă din rasă de lapte, 6.000 lei pentru juninci de carne, 4.500 lei pentru junici de bivoliţă şi 8.000 lei pentru un taur de carne.
La discuțiile ținute marți, 16 ianuarie, cu ministrul agriculturii, pentru stabilirea ajutoarelor ce se vor acorda crescătorilor de bovine, au participat următoarele asociații:
Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România - AGCTR - Toader Neaţă Împăratu
Asociaţia Crescătorilor de Taurine Holstein Ro - Claudiu Davițoiu
Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România – ACBCR - Dumitru Grigorean
Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania - Călin Andrei Zanc
Cooperativa Agricolă Someș-Arieș - Mihai Horvat
Urmăriți Agroinfo publicăm punctual ajutoarele aprobate în cadrul întâlnirii de marți pentru vaca de carne și vaca de lapte.