Plățile APIA pe hectar și pe cap animal pot fi continuate și după data de 30 iunie 2025 fără riscul unor sancțiuni din partea Comisiei Europene, spune secretarul de stat MADR, Adrian Pintea. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a atins până la data de 30 iunie 2025, termen final pentru plata subvențiilor APIA aferente anului de cerere 2024, un prag de absorbție de 95%.

„Felicitări echipei APIA! Ați atins un rezultat remarcabil în campania 2024: peste 95% absorbție din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) până la data de 30 iunie!
Această performanță asigură României posibilitatea de a continua plățile fără riscul sancțiunilor din partea Comisiei Europene.
Mulțumim pentru efortul și dedicarea de care ați dat dovadă!
Mult succes în continuare, în pregătirea campaniei 2025 – de la controale până la plata în avans!” A scris pe Facebook Adrian Pintea.





