Raportul eurodeputatului german Norbert Lins, raportorul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) pentru viitoarea PAC 2028–2034, propune ca plata redistributivă pentru fermele mici, medii sau de familie, să devină obligatorie în noua politică agricolă comună post 2027. Este una dintre schimbările importante propuse pentru noul exercițiu financiar. Este foarte important să precizăm: nu este încă forma finală a PAC. Este poziția de negociere pe care Parlamentul European încearcă să o construiască.
Redistribuirea către fermele mici și mijlocii: 15%
Norbert Lins propune ca plata redistributivă să devină obligatorie.
În locul mecanismului actual, raportul propune ca 15% din anvelopa Pilonului I plăți directe să fie direcționată prin mecanismul de redistribuire către primele hectare, beneficiind astfel în special fermele mici și mijlocii.
Pentru România, acesta este un punct foarte important, pentru că poate influența direct modul în care sunt împărțite plățile directe între exploatațiile mici, medii și mari. România este una dintre țările cu cele mai multe exploatații agricole mici. Conform Raportului Lins, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) ar urma, din 2028, să achite o plată mai mare pentru micile ferme.
În prezent, plata redistributivă, CRISS – Sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, este o subvenție acordată prin APIA fermierilor care exploatează suprafețe între 1 și 50 de hectare, având o valoare de aproximativ 50–54 euro/ha, sumă care se adaugă peste plata de bază per hectar (BISS PD 01).





