Viscolul şi gerul au afectat câteva sute de hectare de sere şi solarii în localităţi din judeţele Galaţi şi Dolj, precum şi din alte zone ale ţării, a declarat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia.
„Această perioadă de iană severă, de viscol, a creat pagube în agricultură, nu substanţiale, dar în anumite zone sunt probleme. Avem circa 80 de hectare de sere care au fost afectate, în mare parte în Işalniţa (Dolj), care s-au prăbuşit, avem 250 de hectare de solarii în zona Matca (Galaţi) care, la fel, s-au prăbuşit, plus alte 30 de hectare de sere şi solarii din alte zone ale ţării”, a spus ministrul agriculturii.
Acesta a precizat că pierderile înregistrate în agricultură din cauza viscolului şi gerului sunt cuantificate zilnic la MADR.






