2 minute de citit

Peste 170 de tone de furaje mistuite de flăcări la o fermă din Alba

Într-un incendiu puternic izbucnit sâmbătă la o fermă din comuna Cetatea de Baltă, judeţul Alba, au ars peste 170 de tone de furaje şi paie, pagubele fiind de peste 85.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Florin Zecheru, a declarat, că incendiul a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la un depozit de furaje al unei ferme din Cetatea de Baltă, iar pentru stingerea acestuia au fost mobilizaţi aproape 40 de pompieri militari şi pompieri voluntari din Blaj, Târnăveni şi Cetatea de Baltă, un echipaj SMURD şi patru autospeciale de stingerea incendiilor cu apă şi spumă.

Potrivit sursei citate, în incendiu au ars 110 tone de lucernă, 60 de tone de paie, acoperişul depozitului de furaje şi, parţial, o remorcă.

Pompierii au reuşit să salveze câteva sute de tone de cereale
Pagubele produse se ridică la circa 85.000 de lei, iar bunurile salvate au fost apreciate la circa 600.000 de lei, pompierii reuşind să oprească extinderea incendiului la o magazie în care se aflau câteva sute de tone de cereale.

Florin Zecheru a afirmat că poliţiştii urmează să stabilească dacă incendiul a fost pus intenţionat sau a izbucnit din neglijenţa angajaţilor fermei.

sursa: Mediafax

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×