Mai mulţi crescători de bovine şi de ovine din judeţul Satu Mare riscă să piardă subvenţiile pe cap de animal din cauza datoriilor pe care le aveau la data depunerii cererii pentru CNDP la bugetul de stat, avertizează Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Satu Mare, cu toate că această condiţie a fost eliminată la solicitarea CNDP în acest an.
Potrivit directorului APIA Satu Mare, Viorel Pintea, citat de Agerpres, din primii 100 de fermieri controlaţi care au solicitat subvenţii pentru bovine şi ovine, 18 fermieri au datorii la stat şi riscă să-şi piardă subvenţiile, iar alţi 5.500 de crescători de animale din judeţ vor fi verificaţi.
„E foarte trist pentru mine, pentru instituţie ca unii fermieri având datorii infime către bugetul local sau de stat, să nu primească formele de sprijin care înseamnă valori de miliarde de lei vechi. Pot să dau exemplu de fermier care avea datorie de 10 lei şi nu primeşte 70.000 de lei. Am atras atenţia la toate întâlnirile cu fermierii şi am spus că nu sunt facultative, trebuie plătite cu rigurozitate”, a spus Pintea, citat de Agerpres.
Condiţia ca fermierii să nu aibă datorii la stat a fost eliminată în 2011, dar se verifică subvenţiile acordate în anii trecuţi
Până anul trecut, inclusiv, dovada că fermierul nu are, la data depunerii cererii de plată pentru CNDP, datorii la stat era făcută doar printr-o declaraţie pe proprie răspundere, depusă împreună cu cererea de sprijin. Această condiţie a fost, însă, eliminată în 2011 atât pentru crescătorii de bovine, cât şi pentru cei de ovine şi caprine.

„Ei verifică ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Cei care au avut datorii, dar nu au fost verificaţi de către APIA sau primăriile nu au declarat datoriile, vor trebui să dea banii înapoi şi vor fi sancţionaţi pe trei ani de zile. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Botoşani şi în mai multe judeţe, dar e vorba de plăţile de anul trecut, nu de anul acesta”, ne-a spus preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc.
Peste 70.000 de capete de bovine au fost excluse de la plata subvenţiilor pe 2010 din cauză că la data depunerii cererii de plată pentru sprijinul aferent plăţilor naţionale directe complementare (CNDP) pe anul trecut aveau datorii la bugetele locale sau de stat, deşi declaraseră contrariul. Câteva mii de crescători de bovine au pierdut subvenţiile pe 2010 în ciuda faptului că unele datorii erau foarte mici şi unii dintre crescători nici măcar nu ştiau de ele. „Sunt cazuri în care oamenii au pierdut sume foarte mari, de zeci de mii de euro, pentru amenzi de circulaţie sau pentru că nu au radiat la finanţe o maşină pe care au vândut-o”, declara, la începutul acestui an, preşedintele de la acea dată al FCBR, Mircea Ciurea.
„Anul acesta nu a fost nevoie de nici o declaraţie pe proprie răspundere privind datoriile, dar APIA vine acum cu ideea că nu poate să dea bani din moment ce omul este dator la stat şi că a impus Curtea de Conturi verificarea a peste 200 de mii de fermieri”, ne-a spus Mircea Ciurea, care a precizat că se va afla în 14 decembrie la Ministerul Agriculturii, unde va discuta şi această problemă.





