Să nu uităm că orice afacere este viabilă numai dacă aduce profit. „Fiecare trage focul la oala lui”. Vara a fost secetoasă, dar ploile de pe la jumătatea lunii august parcă au mai adus ceva speranţă în fermele agricole.

Întrucât încă suntem „între ape”, vă propun să abordăm un subiect de ordin foarte general, însă nu lipsit de importanţă. Vorba unui mucalit: „M-am rugat lui Dumnezeu să mă ferească de duşmani şi mi s-au împuţinat prietenii!”
Pe la începutul anilor ’90 a fost difuzat la televizor un scheci în care la un mare înţelept (de-al nostru) veneau tot felul de persoane cu probleme foarte diverse pentru a le găsi soluţii. Şi de fiecare dată înţeleptul găsea rezolvare sau răpuns. Întrebat lângă cine a studiat de a ajuns la asemenea înţelepciune, a răspuns că totul este foarte simplu: are o carte cu proverbe, caută care proverb se potriveşte mai bine cu situaţia în cauză şi soluţia vine de la sine şi este verificată in timp.

Să încercăm şi noi şi să nu uităm că orice afacere este viabilă numai dacă aduce profit. „Fiecare trage focul la oala lui”. Vara a fost secetoasă, dar ploile de pe la jumătatea lunii august parcă au mai adus ceva speranţă în fermele agricole, speranţă care a început să se evapore odată cu apa din sol în perioada caniculară de la sfârşitul lunii august.

Fermierii au intrat în noul sezon agricol cu întrebări legate de oportunitatea de a cultiva rapiţă, cultură pretenţioasă, dar bine plătită. Dacă s-au hotărât să o semene, s-a pus intrebarea pe ce suprafaţă?

De o parte sunt truditorii pământului
Fermierii sunt ingrijoraţi şi descurajaţi de seceta de peste vară care a calamitat în bună măsură cultura de porumb şi a diminuat considerabil producţiile de floarea soarelui şi soia. Dar activitatea trebuie continuată! Sunt investiţii făcute, utilaje agricole cumpărate, rate scadente de plată, etc., deci trebuiesc bani. Deci să cultive rapiţă? Dacă da, ce suprafaţă? Ploile venite au permis pregătirea terenului (vara trecută terenul nu putea fi pregătit din cauza excesului de umiditate), dar starea de moment a mai redus din optimism. Prognoza de ploi de la mijlocul lunii septembrie se va confirma? Va răsări cultura la timp şi va intra bine în iarnă? Sau vor fi pierderi de plante? La ce densitate să înfiinţeze cultura? Să fertilizeze optimist sau prudent? Preţurile vor mai creşte? Că dacă nu…, dar nu mă gândesc acum la asta! Voi putea plăti tot în toamnă sau voi rămâne dator? Dacă nu pot plăti tot, cui voi rămâne dator? Etc, etc, etc …

De cealaltă parte sunt furnizorii de inputuri
Sămânţa a fost produsă, pesticidele şi îngrăşămintele au fost produse şi aprovizionate (măcar în parte), deci cheltuielile sunt deja constituite. Ori aceste cheltuieli au fost acceptate numai cu speranţa că aceste mărfuri vor fi aducătoare de profit. Dar în ferme în condiţiile acestui an rapiţa nu pare să fie agreată, nu pare a fi o opţiune. Să fim în locul lor poate am gândi la fel, dar noi avem marfă pe stoc. Şi cu marfa din stoc avem deja cheltuieli făcute. „Cămaşa este mai aproape decât haina!”

Să rămânem cu marfa pe stoc un an de zile nu este o opţiune. Stocurile presupun cheltuieli suplimentare, deci marfa din stoc va deveni mai scumpă. La asta se mai adaugă riscurile de depreciere, care nu sunt de neglijat. Avem şi noi rate de plătit, cheltuieli cu salariile, cheltuielile curente (şi pentru noi motorina este scumpă!), acţiunile de promovare şi marketing (şi costă!), trebuie să-i onorăm pe clienţii mai importanţi, etc, etc, etc. Să reduc preţurile? Cât? Dacă risc să dau acum prea ieftin, am şanse să recuperez ceva în sezonul de primăvară? Sau să dau marfă cu titlu gratuit? Oare ceilalţi ce vor face? Să prelungesc termenele de plată? Să aştept până la recolta viitoare? Dar contractele în curs le voi încasa la recoltarea culturilor, în toamna asta? Că mai am încă destui clienţi restanţi! Cu ei ce fac? Le mai dau ceva, sau nu fac decât să înlocuiesc o problemă cu alta? Şi mai sunt şi cei cu care sunt în procese… Mai avem şi divizia de cercetare care ne creează produsele. Şi cercetarea costă! Oh, bine că a plouat! Parcă se mai mişcă ceva!

Şi începe trasul focului, adică încep discuţiile (dialogul următor este imaginar, dar nu departe de realitate).

Furnizorii către fermieri:
„- Aţi văzut că este bine să fim optimişti! A plouat, deci totul este OK. Dar să vă spun ceva: hibrizii noştri sunt rezistenţi la secetă şi nu au nevoie de multă apă pentru răsărire, iar pentru noi vremea asta este tocmai bună să o putem demonstra. Iar rezistenţa la ger este excelentă, trec cu bine peste iarnă şi în faza de 4-6 frunze! Îi cunoaştem că sunt creaţiile noastre! (în gând – poate n-o să fie o iarnă geroasă…) Şi nici nu trebuie semănaţi la fel de des ca şi hibrizii de la „n” şi „z”. O densitate la desprimăvărare de 20-25 plante/mp asigură o producţie foarte bună pentru că au o putere de ramificare excepţională. Vă spun şi ceea ce ar trebui să fie confidenţial, pentru că face parte din chestiunile interne ale companiei: ţinând cont de vremea dificilă din acest an în ultimul consiliu boardul a decis să facem un discount de 25% (sau să vă dăm gratis un sac la 4 saci cumpăraţi). Dar pentru dumneavoastră, pe răspunderea mea, vă ofer un discount de 30%!”

Ferma către reprezentanţii furnizorilor:
„- E bine, e un început bun! Dar e puţin, pentru că deja am primit oferte de discount de 30 – 35%. Mie îmi plac hibrizii voştri, am avut rezultate bune cu ei (sau după caz, se manifestă nepoliticos nemulţumirea pentru o producţie de numai 8.500 kg/ha la orz). Iar cu tine am o relaţie foarte bună şi aş vrea să colaborăm şi pe mai departe. Dar numai atât? Başca faptul că ceilalţi (nu spun cine, că îi ştii) îmi dau cu plata integrală la recoltare! Mai vorbeşte şi tu cu ai tăi, poate mai faceţi ceva… Că mai ştim şi noi cât aţi plătit la cel care v-a produs sămânţa”.
Şi uite aşa, fiecare mai trage de foc spre el, îl mai lasă, îl mai trage celălalt. Numai că în aceste fel de dialog în prea multe situaţii fermierii uită de-a binelea cât de importantă este valoarea şi caracteristicile individuale ale soiului şi potrivirea acestor caracteristici cu specificul pedoclimatic şi cu posibilităţile tehnice şi tehnologice ale fermei. Deci unele probleme ni le crem singuri! Cunosc o situaţie în care fermierul a fost interesat numai de discount-ul oferit. Ca şi structură de hibrizi a avut o singură opinie: „Dă-mi ce vrei!”

Iar cu trasul focului, mai este o problemă. Dacă din neatenţie sau din nepăsare oala partenerului nu fierbe suficient încât ciorba să poată fi mâncată, s-ar putea putea ca acesta să flămânzească. Şi atunci, de unde va lua mâncare? Cu „nu îmi pasă” vedem uşor unde am ajuns dacă privim puţin în jurul nostru. Dacă va lua din oala mea, din care a fiert ciorba? Sau dacă va lua oala mea cu totul? „Omul disperat face acţiuni disperate!”
Şi mai este încă un aspect important care nu trebuieşte neglijat: la un moment dat ar trebui să ne întrebăm de ce este o marfă aşa de ieftină! Dacă am vinde-o noi, am putea-o vinde aşa ieftin? Dacă nu, atunci ce primim de fapt în preţul atât de atractiv? Pentru că totuşi, calitatea presupune costuri şi are un preţ!

Societatea actuală este interconectată foarte complex. Problemele făcute de unii se răsfrâng şi asupra celorlalţi şi se întorc la cei care le generează. Şi unde sunt oameni mulţi sunt şi caractere foarte diferite. Iar acum îmi amintesc două cazuri neplăcute cu două persoane cu formă umană. În primul caz, după încheierea plăţilor în urma unei acţiuni în instanţă (precedată de uşi închise, promisiuni neonorate, etc), fermierul mi-a spus: „-Să nu îmi mai dai nimic. Că eu când îmi trebuie ceva, promit orice dar nu mă ţin de cuvânt!”

A doua situaţie a fost cu un patron de afacere agricolă. După încheierea procesului (pe parcursul căreia a schimbat patru case de avocatură, dar nu a dat un telefon), am convenit la reducerea penalităţilor stabilite de instanţă. La ultima plată, mi-a spus: „-Ai fost un fraier! Puteai să mă execuţi, că aveam bani în cont. Eu nu te-aş fi iertat de nici un bănuţ!” Şi a trebuit să recunosc în sinea mea că avea dreptate. Şi că şi omenia este pentru cine o preţuieşte. Iar excesul de milă dăunează.
Situaţiile sunt foarte complexe. Dar oare numai aceste două exemple nu pot determina pe cineva să-şi înăsprească atitudinea şi faţă de cei care nu o merită?

Totuşi este bine ca o situaţie complexă să fie împărţită în părţi simple. Iar problemele simple trebuiesc rezolvate pe rând, după urgenţă şi cu respectarea angajamentelor. Raţiunea şi omenia deosebeşte fiinţa umană de strămoşii aflaţi mai jos pe scara evoluţiei.