2 minute de citit

„Păşuni de hârtie” – fermierii italieni recurg la înşelătorii pentru a lua subvenţiile de la UE

Numeroşi fermieri din nordul Italiei, recurg la „păşunile de hârtie”, o înşelătorie prin care beneficiază de subvenţiile din partea Uniunii Europene (UE), scrie într-un articol publicat de Espresso.

Fermierii italieni închiriază sute de hectare de păşuni, în zonele de munte, cu scopul de a beneficia de subvenţiile alocate de Bruxelles. Păşunile închiriate, de multe ori, nu sunt nici măcar vizitate de aceşti fermieri. Dar banii europeni sunt încasaţi fără probleme. O adevărată înşelătorie, faţă de UE şi faţă de sistemul său de ajutoare publice în sectorul agricol. O înşelătorie legalizată prin speculaţii la limita legii. Carabinierii au deschis anchete asupra unor societăţi agricole din regiunea Lombardia, din nordul Italiei, iar această problemă va fi analizată în curând şi de Curtea de Conturi europeană, care le va putea cere unor întreprinderi italiene restituirea marilor sume de bani încasate în mod ilegal, scrie publicaţia italiană.

Zonă de deal toamna_b

Înşelătoria a fost numită „fenomenul păşunilor de hârtie” şi nu este un fenomen nou, dar „păşunile fantomă” au căpătat dimensiuni din ce în ce mai mari, provocând furia agricultorilor cinstiţi şi atrăgând atenţia magistraturii, scrie sursa citată.

„Am informat Ministerul Agriculturii de la Roma acum doi ani, deci ei cunosc fenomenul”, a explicat consilierul pe probleme de agricultură din regiunea Trentino Alto Adige, Hans Berger.
Fenomenul este în continuă creştere, după estimările cuprinse în ultimul raport al Curţii de Conturi de la Roma şi după ultimul raport al carabinierilor din Comandamentul special pentru politicile agricole şi alimentare, în care se subliniază creşterea finanţărilor ilegale încasate, care au trecut de la 7,9 milioane de euro în 2009, la 17,7 milioane euro în 2010. Şi acest lucru pe baza unor „false certificate de activitate agricolă pe suprafeţe agricole închiriate pe hârtie”. Cu alte cuvinte, „păşuni de hârtie”, observă publicaţia Espresso. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×