Porumbul modificat genetic Pioneer 1507 nu ar trebui permis pe piaţă pentru cultivare, întrucât polenul său rezistent la insecte ar putea afecta moliile şi fluturii, se menţionează într-o rezoluţie a Parlamentului European adoptată joi, în cadrul sesiunii de la Strasbourg.
PE se opune introducerii pe piaţa UE a acestui porumb modificat genetic, pe motiv că acest lucru ar depăşi puterile de implementare ale Comisiei Europene (CE), stabilite în regulile UE privind plasarea deliberată în mediu a unor organisme modificate genetic. Eurodeputaţii subliniază că propunerea CE nu specifică „nicio condiţie pentru protejarea unor ecosisteme speciale şi/sau a unor arii geografice”, aşa cum cere legislaţia. Rezoluţia a fost adoptată cu 385 de voturi pentru, 201 împotrivă şi 30 de abţineri.
Astfel, eurodeputaţii cer Consiliului să respingă autorizarea pe care o propusese, iar Comisiei să nu propună şi să nu reînnoiască autorizaţiile pentru niciun fel de organism modificat genetic înainte de îmbunătăţirea metodelor de evaluare a riscurilor. În februarie 2012, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (AESA) nu a fost în mod explicit de acord cu concluzia citată de ‘Pioneer’ că exista un risc neglijabil ridicat de porumbul 1507 pentru Lepidoptera în UE, subliniind că insectele din această familie pot fi afectate dacă sunt expuse la acest polen.
PE mai subliniază că porumbul 1507 este rezistent la glufosinatul din ierbicide şi că este comercializat ca atare în SUA şi Canada. Cu toate acestea, UE clasifică glufosinatul ca fiind toxic pentru reproducţie şi nu va mai autoriza utilizarea sa după 2017, mai spun eurodeputaţii. sursa: Agerpres






