Asociaţia OVITIM-MIORIŢA din localitatea Coşteiu are deosebita plăcere de a va invita la cea de-a şasea ediţie a expoziţiei de animale „OVITIM EXPO 2012”, care va avea loc în data de 26 Octombrie 2012, în localitatea Lugoj, la HANUL ANA LUGOJANA.
Evenimentul este realizat şi conceput de Asociaţia Crescătorilor de Animale Ovitim-Mioriţa cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj.
Expoziţia va fi deschisă între orele 09.00-17.00 şi prezintă o gamă variată de rase de animale, furaje, precum şi produse tradiţionale din oaie şi porc.
Programul manifestării:
ora 10.00 – Primirea invitatilor
ora 11.00 – Deschiderea expozitiei
ora 11.30 – Vizitarea standurilor
ora 13.00 – Festivitatea de premiere
ora 13.30 – Bursa de ovine
ora 14.00 – Program artistic
La acest eveniment vor participa reprezentanţi ai: Prefecturii judetului Timis, Consiliului Judeţean Timis, Ministerului Agriculturii, Directiei Agricole Timis, D.S.V.S.A.Timis, O.R.S.A. Timis, O.J.C.A. Timis, APIA Timis, U.S.A.M.V.B. Timisoara, Radio – TVR Timisoara, Publicatia Redesteptarea, Revista Ferma şi mulţi alţii.






