OPINIE. Capcana refuzării avansului din subvenții este destul de mare. Mulți dintre fermierii potenți financiari vor fi de acord cu propunerea lui Laurențiu Baciu, liderul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Când vine vorba de animale, UE stabilește reguli de bunăstare și tot soiul de pași concreți de urmat pentru a le crea un mediu cât mai adecvat de trai până ajung friptură.
De compozitori nici nu poate fi vorba deocamdată. E mai bine să se cânte pre portative de succes, tot soiul de compoziții ajunse deja hituri pe continent, și nu numai. Cred că cel mai bine i-ar prinde pe conducătorii agriculturii autohtone, chansoneta.
Atât domnia sa cât și cei care îl consiliază. De aceea tot susțin ca federațiile, ligile și mai știu eu care altă entitate a fermierilor din România să își angajeze comunicatori și juriști.
Noi Speakeri și Parteneri s-au alăturat Forumului Internațional de Agricultură RALF 2016, un eveniment dedicat marilor fermieri și liderilor din agricultură, care va avea loc pe 10 noiembrie, la Athénée Palace Hilton Bucharest Hotel, Sala Le Diplomate.
Situaţia plăţilor din agricultură, ştiri de ultimă oră, sfaturi şi sugestii privind culturile agricole, anchete jurnalistice şi noutăţi din lumea tehnicii, toate în cartea de vizită a fermierului – revista Ferma! Citeşte ediţia 1-14 septembrie 2016!
Citeam mai acum vreo două luni o postare a unui copil de crescător de vaci din Ardeal în care povestea cum se zbenguie vițeii pe pășunea lor și cu câtă dragoste îi cresc. Mai spunea și de necazurile întâmpinate de părinții lui pentru că nu le vine subvenția la timp.
Băi, mă lași! Cum să te plângi tu, ditamai președintele ANSVA, că intră alimente în România cu origine necunoscută?! Citesc cu surprindere cum Achim Irimescu, Daniel Buda și mai știu eu ce alt oficial român vine și se plânge presei că statul român e de căcat.
„Ministerul Agriculturii ar trebui mutat departe de Capitală”. Aşa suţine Cleonic Sucaciu, liderul grupului de producători de cartof “Ţara Făgăraşului”, un fermier complex, ca şi opiniile sale, de altfel.