Ultimul trend în materie de valorificare a legumelor pare să fie livrarea de către producător direct la domiciliul consumatorului.
Avizierele blocurile unor oraşe din vestul ţării au ajuns să fie asaltate de anunţuri gen „Vând legume direct la domiciliu, informaţii la telefon ...” ori „Livrez lapte proaspăt în fiecare zi”. Sau „ Aduc la comandă fructe eco din grădină”. Câteodată, astfel de anunţuri găsim şi în ziare locale.
Avantajele unui astfel de comerţ? După cum sună şi anunţurile, principalul atu este faptul că produsele sunt proaspete. Şi, poate, un pic mai ecologice. Apoi, consumatorul (ocupat) nu mai pierde timpul la cumpărături. De partea cealaltă, producătorul face un ban fără să mai stea prin pieţe în aşteptarea unor clienţi, care pot şi să nu mai vină. Cât priveşte preţurile practicate, acestea sunt aproximativ la fel ca cele din pieţe.
Desigur, acest tip de desfacere se pretează gospodăriilor ţărăneşti, nicidecum producătorilor mai mici sau mai mari, unde avem de-a face cu un alt rulaj al produselor. Mesajul meu este însă altul: vreau să scot în evidenţă avantajele oricărui tip de piaţă organizată. De la cele mai „năstruşnice”, ca în cazul de faţă. Vânzările prin blocuri reprezintă, dacă doriţi, miniaturi ale unei forme de comerţ organizat. Gândiţi-vă că în locul gospodarilor de la marginea oraşului, care îşi valorifică surplusul de bunuri prin blocuri, ar fi o asociaţie de fermieri. Produsele se pot livra direct la domiciliu, ca în cazul anterior. Însă o asociaţie ar putea asigura legume şi fructe proaspete pentru jumătate de cartier, constant şi furnizând o paletă mult mai completă de alimente. Ori, am putea vorbi de o piaţă de cartier, unde oamenii din zonă ar putea fi aprovizionaţi de aceeaşi amintită asociaţie de fermieri. Beneficiu maxim de toate părţile: orăşenii capătă legume proaspete, la preţuri de producător, iar fermierii şi-ar asigura cel puţin o parte din desfacere.
Parcă am mai auzit pe undeva povestea asta, nu-i aşa? Până la urmă, nici măcar nu trebuie să reinventăm noi roata...
P.S. Orice asemănare între pieţele clasice pe care ştim cu toţii şi pieţele de cartier descrise în articol este absolut întâmplătoare. Explicaţia?! În articol este vorba în mod clar de pieţe de cartier aprovizionate numai de către producători, (fie ei fermieri mari ori simpli gospodari) pe când pieţele clasice, după cum ştim, sunt dominate de samsari.