Adama
AGRICOVER

Tabără, curajosul

Cosmin TRIF
Publicat: 10 septembrie 2011 - 13:11
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Vestea cum că Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabăra, l-a demis pe preşedintele Agenţiei Domeniului Statului (ADS), Radu Mihai Cristescu, cel puţin pe mine unul, mă surprinde. De ce?

Aproape zilnic citim în presă ori aflăm de la TV despre deficienţe mai mari şi mai mai mici ale demnitarilor noştri. Ca să nu vorbim de suspiciuni de fraude, deseori vecine cu penalul. Ori de acţiuni în care diverşi şefi de instituţii sunt depistaţi chiar în flagrant că încalcă legea. Şi ce se întâmplă, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, cu cei care calcă pe bec? Răspunsul la această întrebare îl ştie orice român: nimic serios.

De multe ori, în speţe poate mai puţin spectaculoase, care nu sunt date în presă, cel vinovat nici măcar nu este mustrat verbal. Şeful ierarhic superior are alte treburi decât să urmărească activitatea subalternilor.

Există şi situaţii când vinovaţii sunt sancţionaţi pecuniar, dar numai dacă s-a pus o oarecare presiune să se comită acest ultim gest.

În sfârşit, extrem de rare sunt întâmplările în care greşelile/neregulile funcţionarilor publici cu funcţie de conducere ajung să fie judecate de superiori. Dar şi mai rare, vă daţi seama,  sunt situaţiile care se finalizează în mod concret cu măsuri dure, gen demitere ori retragerea sprijinului politic.

Ei bine, într-un astfel de context, decizia lui Tabără pare, iată, una curajoasă. Desprinsă parcă dintr-o altă realitate. Cum? Se poate ca ditamai preşedintele ADS să fie schimbat din funcţie? Şi pentru ce?

Vedem deseori cum fermierii îşi manifestă în mod public nemulţumirea faţă activitatea unor instituţii de stat. Nici despre ADS, de pildă, agricultorii români nu au o părere foarte bună. Îmi amintesc reacţia oamenilor la propunerea ca ADS să fie transformată în bancă funciară. Dacă vreţi ca ceva să iasă prost - susţineau fermierii - atunci daţi-o pe mâna statului!

Aşadar, este clar: fermierii nu au o impresie pozitivă despre instituţiile de stat şi, cu siguranţă, una dintre cauze este aceea că în acest domeniu nu răspunde nimeni pentru greşeli.

Dacă astfel de măsuri s-ar aplica mai frecvent în administraţia mioritică, să vedeţi cum n-ar întârzia să apară nici rezultatele. Sunteţi de acord cu mine?


Vizualizat: 2148 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Tabără l-a demis pe şeful ADS

Tabără l-a demis pe şeful ADS

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, l-a demis pe preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, Radu Mihai Cristescu, interimatul la conducerea Agenţiei fiind asigurat, conform legii, de vicepreşedintele Adrian Dida.

APIA a preluat de marţi activitatea de rentă viageră din cadrul ADS

APIA a preluat de marţi activitatea de rentă viageră din cadrul ADS

'APIA a preluat activitatea ONRVA de la 1 februarie, fără angajaţii ADS care s-au ocupat de renta viageră, iar rentierii vor trebui să se prezinte de acum încolo doar la centrele locale ale APIA', a declarat, luni, pentru AGERPRES, Barna Tanczos, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Agrostar, împotriva desfiinţării ANCA, ADS şi ANARZ

Agrostar, împotriva desfiinţării ANCA, ADS şi ANARZ

„Este inadmisibilă  promovarea unui proiect de act normativ cu privire la desfiinţarea unor agenţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA), Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) - fără a fi consultaţi partenerii sociali şi asociaţiile profesionale din domeniu, fără a analiza implicaţiile sociale asupra personalului din aceste agenţii şi efectele asupra sectorului agricol.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii