Există ţări pe lume care, deşi deţin capital, au probleme majore cu hrana. În sensul că, neavând condiţii prielnice pentru agricultură, folosesc resurse importante pentru achiziţionarea alimentelor. Acest lucru se resimte tot mai puternic, mai ales în ultima vreme, din cauza turbulenţelor economice globale.
Bunăoară, într-o astfel de situaţie se află Qatar, ţară bogată, cu agricultură slabă. Şi cum procedează Qatar pentru a depăşi momentul ? Teoretic vorbind, arabii aveau la dispoziţie câteva căi clasice, să spunem aşa. Una dintre ele ar fi subvenţionarea importurilor. Alta putea marşa pe politici de cooperare strategică cu state eminamente agricole. Nu în ultimul rând, Qatar poate opta pentru impulsionarea producţiei, atât cât permit condiţiile pedoclimatice.
În cele din urmă aflăm că oficialii arabi aleg ultima variantă, însă nu oricum. Ei sunt gata să disloce mai multe miliarde de dolari pentru crearea, de la zero, a unui oraş agricol. În fapt, proiectul arată un imperiu agrar care să aibă de toate, de la producţie, procesare, comerţ, până la cercetare. Aşa cum americanii au California pentru IT, Qatar vrea să facă un centru agrar complet, în regiunea Doha, cu acces la port şi aeroport.
Cum au ajuns la această concluzie? Evident că oficialii din Qatar au conştientizat tarele sale istorice legate de hrană, alocând capital, încă de mai mulţi ani în diverse obiective agricole din exterior. La ora actuală, circa 6 miliarde de dolari, investiţi în alte ţări, produc hrană pentru statul arab. Vine un moment însă în care ajungi să te întrebi cât de viabilă mai este o astfel de opţiune. Oare chiar nu există o alta mai eficientă, până la urmă?
Cert este faptul că, după cum am spus, Qatar vrea să revoluţioneze politica agricolă autohtonă printr-un plan măreţ.
De ce am ales acest subiect? Pentru că, în timp ce citeam despre alţii, mă gândeam la noi. La cum Dumnezeu ne-a dat atât de multe, iar noi nu ştim să profităm aproape de nimic. Te apucă răul când vezi de ce sunt în stare arabii, dispuşi să mute nisipurile din loc, numai să poată planta câteva hectare de caişi. România cea binecuvântată a distrus toate plantaţiile dinaintea Revoluţiei, fără să le înlocuiască cu absolut nimic.
Poate n-ar fi tocmai târziu să învăţăm ceva din lecţia Qatarului. Să alegem şi noi calea radicală, doar vom urni cumva lucrurile din loc. Cum ? Dacă altfel nu se poate, chemaţi, fraţilor, arabii din Qatar să ne organizeze şi nouă agricultura în rândul lumii. Din moment ce arabii pot vrăji nisipurile, vă daţi seama ce ar face din România, ţară cu sol şi apă din belşug.