România ar trebui să (se) folosească de fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale pentru a se apropia de nivelul de dezvoltare al UE. Necazul este că banii există mai mult pe hârtie, iar noi ne împrumutăm tot la UE pentru ca să ne hrănim.
În perioada 2007-2013, România are la dispoziţie peste 10 miliarde de euro, bani alocaţi de Uniunea Europeană, din fondurile post-aderare, pentru a recupera din distanţa existentă între noi şi ţările vestice. Am stat - încă stăm - putem spune - pe o mică "comoară" de bani. Din păcate, din diverse motive, până în prezent, adică în patru ani şi jumătate, nu am izbutit să cheltuim decât circa 20 la sută din fondurile amintite.
Culmea este că, în timp ce noi rămânem cu banii necheltuiţi, pe de altă parte, Guvernul se împrumută "la greu" de la FMI, UE şi Banca Mondială.
De fapt, ce se întâmplă? Răspunsul pare extrem de simplu. România, ţară cu un potenţial agricol uriaş, continuă să importe en gros alimente din Vest. Iar una dintre cauzele pentru care cumpărăm hrană de la alţii este că noi nu avem capacităţi corespunzătoare nici de producţie şi nici de procesare. Natural, banii UE tocmai pentru asta sunt destinaţi.
Acest lucru te face să întrebi, în mod logic, oare chiar vrea UE ca noi, românii, să investim atâta bănet în agricultură ? Oare nu cumva se tem europenii că după ce ne modernizăm, nu vom mai importa alimentele lor ? Fără să fiu, nici pe departe, adept al teoriilor conspirative, nu pot să nu-mi pun întrebările de mai sus. Greşesc? Unde?