Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) lucrează la elaborarea unor noi norme privind comerţul alimentar la nivel mondial pentru a ajuta statele să ţină sub control prezenţa paraziţilor care afectează sănătatea a milioane de persoane.
Potrivit unui comunicat citat de AFP, Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) din cadrul ONU a publicat lista celor zece paraziţi consideraţi „cei mai dăunători la nivel mondial”, în principal viermi şi tenii, care pot provoca epilepsie, şoc anafilactic şi dizenterie amoebiană. „Anumiţi paraziţi pot trăi ani de zile în corpurile noastre”, avertizează FAO care lucrează la noile norme împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Potrivit sursei, cele două organizaţii au lansat un apel de informare la nivel mondial, ocazie cu care au prezentat o listă iniţială de 93 de paraziţi, listă restrânsă apoi la cei mai periculoşi 24 de paraziţi, în funcţie de maladiile pe care aceştia le declanşează, de repartiţia lor, de morbiditate şi de impactul lor economic. Agerpres





