Ministerul Agriculturii a anunțat acum, printr-un proiect de hotărâre de Guvern, sumele alocate pentru acest an pentru plata sprijinului cuplat zootehnic, subvenția europeană cu cel mai mare cuantum pe cap de animal. Proiectul de act normativ anunță și data de la care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură începe plata către crescătorii de animale.
Conform proiectului de act normativ, „începând cu data de 16 octombrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art. 1 alin.(1), cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut la art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1352 al Comisiei din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale.”
De asemenea, „începând cu data de 2 decembrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi prevăzute la art. 1 alin.(1) şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans,” stabilește proiectul de hotărâre de Guvern.
Proiect Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de cerere 2022.