1 minut de citit

Noua PAC propune continuarea implementării SAPS şi PNDC şi subvenţii mai mari pentru fermierii români

Noua PAC va reduce diferenţele dintre subvenţiile primite de agricultorii din diferitele state membre ale Uniunii, iar România va putea acorda Plăţi Naţionale Directe Complementare (PNDC) în condiţiile şi sectoarele pentru care s-au acordat aceste plăţi şi în anul 2013, anunţa anul trecut APIA. 

Astfel, potrivit noii Politici Agricole Comune se va putea continua aplicarea PNDC până în 2020 prin intermediul cărora fermierii pot beneficia de subvenţii suplimentare de la bugetul naţional.

Prin noile reglementări subvenţiile vor fi acordate numai fermierilor activi. Acestea exclud subvenţionarea de către PAC a deţinătorilor de terenuri agricole fără legătură cu activitatea agricolă. În aceste condiţii, există posibilitatea excluderii de la plată a celor care nu au o activitate minimă pe terenurile agricole deţinute.

Totodată, se introduce o listă negativă obligatorie a tipurilor de companii care deţin terenuri agricole dar nu sunt eligibile pentru subvenţii agricole – aeroporturi, societăţi de cale ferată, cluburi de golf, companii de apă, etc. – cu excepţia cazului în care întreprinderea în cauza poate demonstra că desfăşoară cu adevărat o activitate agricolă. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×