5 minute de citit

NOU! Subvenția APIA mare ovine/caprine 25 euro/ovină/caprină!

Planul Național Strategic 2023-2027 este publicat de miercuri, 16 februarie 2022, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, în consultare. Crescătorii de oi și capre din România beneficiază în noua Politică Agricolă Comună de sprijin cuplat pentru venit, așa-zisa subvenție APIA mare. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceștia pentru a încasa banii, cuantum pe cap de ovină/caprină pentru fiecare an, începînd din 2023 până-n 2027, inclusiv.

Conform documentului MADR, prin acordarea acestei plăți cuplate de producție se urmărește ca până-n 2027 această subvenție să fie acordată pentru un număr de 4 milioane capete ovine/caprine.

Condiții de acordare a banilor:

„1. Fermierul desfășoară o activitate agricolă pe teritoriul României.
• se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile ovine;

2. să dețină animale;
• un efectiv cuprins între 150 şi 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv pe beneficiar cu excepția celor din UAT-urile din zona montană pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 şi 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci inclusiv pe beneficiar;
•animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;
•animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de maximum 8 ani la femele, respectiv 6 ani la berbeci;
•efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Național al Exploatației;
•să deţină registrul individual al exploataţiei completat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 429/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;
•animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionată/ menţionate în cerere);
-efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere

Femelele ovine pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, iar berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală;

se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile caprine;
•solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 50 şi maximum 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;
•animalele din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;
•solicitanţii cu un efectiv mai mare de 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie;
•femelele caprine şi/sau ţapii de reproducţie din exploataţia cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 8 ani femelele şi, respectiv, 6 ani ţapii de reproducţie la data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări;
•efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Naționl al Exploatație;
•să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 429/2016 cu modificarile si completarile ulterioare
•femelele caprine şi/sau ţapii de reproducţie pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute/menţinuţi, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionată/menţionate în cerere;
-efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere
Femele caprine pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, iar țapii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală;

3. Sector aflat in dificultate, important din punct de vedere economic, social si de mediu.
Sprijinul va contribui la îmbunătățirea competitivității, a sustenabilității și a calității produselor furnizate. evitarea abandonului activităților agricole, prevenirea migrației din mediul rural și a depopulării satelor, reînnoirea generațiilor în managementul fermelor, menținerea locurilor de muncă în sectorul agroalimentar pe întreg teritoriul contribuind astfel la consolidarea vieții socio-economice în zonele rurale. asigurarea securități și siguranței alimentare
Sectoarele în care se acordă subvenția sunt carne de oaie și de capră”, precizează documentul MADR. 

cuantum-oi-capre-2023_b

Cuantum sprijin cuplat pentru venit ovine/caprine pentru anii 2023-2027:
25.27 euro/cap – în 2023
24,86 euro/cap – în 2024
24,16 euro/cap – în 2025
23,5 euro/cap – în 2026
24,2 euro/cap – în 2027

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×