Asociația Națională a Producătorilor de Ciuperci din România (ANPCR) organizează pe data de 14 noiembrie, în Poiana Brașov, seminarul științific cu tema: „Noi tehnici și tehnologii în tratamentele fitosanitare pentru cultura ciupercilor”.
Organizatorii, ANPCR cu sprijinul Organizației interprofesionale naționale PRODCOM Legume – fructe și al Centrului de Comunicare al Fermierilor din România, au invitat, cu acest prilej, specialiști de prestigiu din Germania și Polonia, care vor susține expuneri și prezentări pe această temă, de cel mai înalt interes pentru noi, producătorii de ciuperci din România.

Potrivit organizatorilor, speakerii invitați vor susține, de asemenea, dezbateri – atelier, în cadrul cărora va avea loc o comunicare interactivă cu participanții la seminar, precum și demonstrații practice în legătură cu tehnologiile și produsele fitosanitare de ultimă generație, susținute de specialiști și tehnologi ai reprezentanțelor din România ale unor prestigioase companii producătoare de soluții pentru protecția plantelor.





