Pe 12 septembrie, la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti, Christian Pees – preşedintele COGECA şi al Cooperativei Euralis – a susţinut o conferinţă cu tema „Locul agriculturii româneşti în UE şi reprezentarea acesteia la Bruxelles”.
În prima parte a conferinţei, preşedintele COGECA s-a referit la negocierile, destul de crispate, din acordul comercial UE – SUA pe agricultură şi produse agroalimentare.
Două modele de organizare opuse
Pe acest segment al negocierilor acordului TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) cu SUA se opun două modele de organizare. Cel al SUA argumentează cu ştiinţa în mână că tot ceea ce înseamnă organisme modificate genetic, hormoni de creştere etc. reprezintă o normă ştiinţifică, axată pe productivitate, iar ştiinţa nu a demonstrat în nici un fel toxicitatea OMG. De partea cealaltă, UE este orientată pe noţiuni mai calitative, cum ar fi de exemplu produsele cu origine controlată. În mod sigur, de aceea, la această oră avem o dezbatere în cadrul acestor acorduri privind agricultura, ceva mai încordate. În cadrul acestor negocieri, preşedintele COGECA a întâlnit reprezentanţii cooperativelor americane şi pe cei ai fermierilor americani şi şi-a dat seama că între cele două părţi există o reală problemă în a găsi o cale comună. „De aici, tot felul de acuze aduse de partenerii americani cum că noi, europenii, nu am fi oameni raţionali şi că nu am crede neapărat în ştiinţă”, spune Pees.
Detalii cu privire la eveniment şi subiectele dezbătute puteţi citi în revista Ferma – octombrie 2014!





