Discuţiile pe Legea Camerelor Agricole au durat doi ani şi s-a ajuns la un acord între toate părţile implicate, însa Legea a fost aprobată şi promulgată într-o forma diferită de cea convenită cu partenerii sociali.Scopul acestor modificări este acela de a controla politic aceste structuri, spune Nicolae Ştefan.
Discuţiile pe Legea Camerelor Agricole au durat doi ani şi s-a ajuns la un acord între toate părţile implicate, însa Legea a fost aprobată şi promulgată într-o forma diferită de cea convenită cu partenerii sociali.
Scopul acestor modificări este acela de a controla politic aceste structuri, spune Nicolae Ştefan.
Legea a intra în vigoare în data de 7 ianuarie 2011, iar in termen de 10 zile de la promulgare ar fi trebuit înfiinţat Comitetul Naţional de Iniţiativă, membrii acestuia urmând să fie numiţi prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Comisiei de Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală din Camera Deputaţilor.
Din acest Comitet, potrivit art.6 din Legea nr.283/2010, fac parte ,,şapte reprezentanţi ai formelor asociative din agricultura, cu reprezentativitate la nivel naţional, patru reprezentanţi ai M.A.D.R, un reprezentant al MAI, un reprezentant al Ministerului Mediului şi Pădurilor, opt membri ai Parlamentului, din care cinci deputaţ|i şi trei senatori’.
Atribuţiile acestui Comitet Naţional sunt de a emite hotărâri, de a constitui Comitetul Judeţean de Iniţiativă, de a valida alegerile, de a emite mandate şi a le transmite Comitetului Judeţean de Iniţiativă.
,,La desemnarea celor şapte reprezentanţi ai formelor asociative, membrii Comisiei de Agricultura din Camera Deputaţilor au exclus reprezentanţii Federaţiei Agrostar, cea mai mare organizaţie sindicală din domeniul agricol, fiind acceptate în schimb forme asociative fară reprezentativitate, dar care aparţin unor oameni politici’, mai spune liderul sindical.
Sindicaliştii îşi vor exprima nemulţumirea prin acţiuni de protest ce se vor desfăşura în faţa Guvernului, Camerei Deputaţilor, MADR şi Bruxelles, prin care vor cere depolitizarea acestor structuri agricole.
Sursa: Agerpres






