În Târgu Mureş, singurul abator public pentru sacrificat miei este amplasat în Piaţa Cuza Vodă, unde pot fi sacrificaţi până la 260 de miei zilnic, a declarat şeful Administraţiei Pieţelor din Târgu Mureş, Vasile Filimon.
„Singura piaţă din Târgu Mureş unde se sacrifică miei este cea din Cuza Vodă, singura acreditată de DSVSA Mureş. Se vând miei în viu şi în acelaşi timp avem şi mini-abatorul autorizat. În această săptămână, din data de 11 aprilie până în 19 aprilie, se lucrează într-un mini-abator care respectă toate cerinţele sanitar-veterinare în vigoare. Zilnic sunt şase măcelari în mini abator, cu o posibilitate de tăiere de 40 de bucăţi fiecare, deci în total se pot tăia într-o zi între 240-260 de miei şi cred că acoperă practic tot ceea ce înseamnă tăiere de miel viu în piaţa din Cuza Vodă”, a arătat Filimon.
Potrivit acestuia, sacrificarea unui miel costă 16 de lei, preţurile practicate fiind între 11 şi 13 lei pe kilogram de miel viu, la fel ca anul trecut, însă Administraţia Pieţelor anticipează că preţul va mai scădea spre finalul săptămânii, poate chiar sub valoarea din anul 2013. Agerpres






