2 minute de citit

Ministrul Mediului vrea să modifice Codul Silvic pentru a opri defrişările

Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor (MMP), şi-a propus ca, în decursul a trei săptămâni, ministerul pe care îl conduce să vină cu propuneri clare de reglementări legislative menite să oprească defrişările, măsurile urmând să fie preluate în noul Cod Silvic, aflat deja în dezbatere în Parlament.

„Suntem în plină analiză a Codului Silvic care se află în prezent în Parlament. Ne dorim ca, după ce vom veni cu măsurile legislative necesare, mesajul acestui cod să răspundă mesajului societăţii pe acest subiect: «Nu vrem defrişări! Nu vrem tăieri!»”, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, cu ocazia participării la conferinţa de presă prilejuită de lansarea în România a studiului „Living Planet” al organizaţiei WWF.

Pădure defrişată_b

De asemenea, Rovana Plumb a promis că în cel mai scurt timp va înainta premierului propunerile sale pentru şefii instituţiilor descentralizate aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor. „Secretarii de stat, şefii de la Ape, de la Agenţia de Mediu şi toţi ceilalţi sper să-i cunoaştem săptămâna asta, săptămâna viitoare cel târziu”, a declarat Rovana Plumb.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×