2 minute de citit

Ministrul Daea, la Bruxelles: România este al doilea mare crescător de oi din UE!

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a spus, în intervenția sa la Consiliul Agrifish, Bruxelles, că „România este al doilea mare crescător de oi din UE și un important exportator către țări terțe, acesta făcându-se în principal pe cale navală, de aceea activitatea de transport a animalelor joacă un rol important.”

„Orice modificare legislativă trebuie să țină seama de realitățile existente.

Ne alăturăm schimbărilor care sunt menite să crească bunăstarea animalelor, cu asigurarea competitivității pe piața unică și internațională, cu menținerea piețelor pentru export. Revizuirea nu trebuie să limiteze anumite tipuri de transport. Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată lungă a animalelor.

daea si oaia_b

România trebuie și va continua să susțină interesele legitime ale fermierilor care fac eforturi deosebite pentru valorificarea producției pe piețele tradiționale unde cererea are un specific anume pe care nu-l putem schimba prin modificări legislative,” a spus ministrul român al agriculturii la Consiliul miniștrilor agriculturii din statele membre UE.

Intervenția ministrului Daea a fost făcută în contextul revizuirii legislației privind transportul animalelor astfel încât să crească gradul de bunăstare a acestora. Multe voci cer la Bruxelles, în numele bunăstării, interzicerea exportului de animale vii, care ar însemna o cruntă lovitură pentru crescătorii români de animale. 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →