Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost astăzi în Satu Mare, unde a discutat cu fermierii. Șeful MADR le-a spus agricultorilor că le-a pus la dispoziție ajutoare în valoare de 500 milioane euro, iar pe lângă aceste ajutoare, este în pregătire un nou program care vizează procesarea produselor agricole.
„Am avut astăzi întâlnirea cu fermierii din județul Satu Mare. A fost o întâlnire fructuoasă, probleme ridicate de fermieri la care am încercat să ofer răspunsuri. Ce m-a mulțumit cumva sufletește este faptul că și ei au aceleași preocupări ca și ale mele, au aceeași gândire despre ceea ce se întâmplă în agricultura românească și ceea ce trebuie să se întâmple pe viitor, și anume creșterea procesării nivelului de materii prime produse în România. Lucrul acesta îl putem face doar într-un parteneriat foarte bun și, pe lângă cele 500 de milioane de euro pe care le-am pus la dispoziția fermierilor români în programul de sprijin în anul 2022, am avut astăzi posibilitatea să discut cu ei și să le prezint programul pentru procesare, astfel încât să obținem cât mai multe produse în țara noastră și, de ce nu, să devenim exportatori de produse agroalimentare finite, cu valoare adăugată”, a declarat ministrul agriculturii, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare.

sursa foto: informatia-zilei.ro
La întâlnirea ministrului agriculturii cu fermierii au participat și primarii din județ.
„Procesarea trebuie să reprezinte o prioritate. Producţia de produse tradiţionale, dar şi cea de alte produse, pot propulsa România pe harta produselor”, a declarat ministrul agriculturii.





