Ministrul agriculturii, Florin Barbu, anunță astăzi că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în cadrul intervenției DR 23 din Planul Național Strategic 2027 care vizează procesarea produselor agricole.

„Continuăm investițiile în procesarea alimentelor românești! A fost deschisă sesiunea pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole.
Alocăm aproape 165 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea fabricilor de panificație și produse de morărit, patiserie, cofetărie, zahăr și a altor preparate alimentare.
Finanțarea se acordă nu doar pentru înființarea, extinderea și modernizarea unităților de procesare ci și pentru achiziția de echipamente și linii tehnologice moderne, amenajarea spațiilor de depozitare și condiționare, precum și dezvoltarea capacităților de comercializare – de la magazine proprii și rulote alimentare până la platforme on-line.
Sprijinul nerambursabil acordat poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Toate informațiile cu privire la această măsură de sprijin sunt disponibile pe site-ul AFIR,” a scris ministrul agriculturii pe Facebook.






