Micii româneşti trebuie să primească cât mai rapid votul Parlamentului European şi pe cel al Consiliului de Miniştri, pentru a putea fi comercializaţi şi exportaţi pe piaţa Uniunii Europene.
O decizie importantă a fost luată în data de 10 martie în Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală, prin obţinerea unui vot favorabil care permite includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a Uniunii Europene. „Este o primă etapă a unui proces de aprobare a acestui produs. Urmează ca Parlamentul European să îşi dea votul şi pe urmă Consiliul de Miniştri să se exprime, dar din semnalele pe care le avem cea mai importantă decizie a fost luată în 10 martie în acest comitet tehnic – Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală al CE. (…) Cu alte cuvinte, produsul poate fi comercializat sub denumirea de ‘mici’ în continuare”, a declarat, miercuri, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.
Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH) a dat luni undă verde utilizării bicarbonatului de sodiu în prepararea micilor, în urma unui vot favorabil care permite includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală a UE. Decizia SCFCAH – comitetul permanent condus de Comisia Europeană (CE) şi în care sunt reprezentate la nivel de experţi statele membre – de autorizare a aditivilor utilizaţi la prepararea micilor a fost luată cu o majoritate calificată de 297 de voturi pentru, 48 de abţineri şi şapte împotrivă.
Efectul principal al votului de luni este că producătorii vor putea exporta micii, dacă în perioada următoare votului nu vor fi înaintate obiecţii. sursa: Agerpres






