2 minute de citit

Micii fermieri, crescători animale în plus 100 euro/ha de la APIA anul acesta!

Micii fermieri, crescători de animale, gospodăriile tradiționale beneficiază anul acesta de un supliment de 100 euro/ha de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) dacă bifează pe cererea unică de plată eco-schema PD-05 – Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale).

Micii fermieri primesc astfel un cuantum unitar planificat pe hectar, pentru acest an, de 100 euro/ha. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru această plată?

eco mici ferm

cerinte spec eco

doi cer spec

Cerințe specifice la alegerea fermierului:
A – plantarea anuală a cel puțin 2 arbori pe ha din suprafața care face obiectul angajamentului din speciile prevăzute de Ordinul MADR nr. 106/2024. Arborii plantați pentru respectarea acestei cerințe specifice vor face obiectul verificării standardului GAEC 8.2, respectiv menținerea elementelor de peisaj, în anii ulteriori aplicării cerinței eco-schemei PD-05 privind plantarea anuală de arbori.
B – acoperirea terenului în perioada 15 iunie – 15 octombrie, astfel:
– în cazul terenurilor arabile, cel puțin 85% din suprafața arabilă a exploatației să fie acoperită cu culturi agricole aflate în vegetație sau cu miriștea și resturile vegetale rămase după recoltare sau culturi secundare sau culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou înființate, după recoltarea culturii principale;
– în cazul culturilor permanente, cel puțin 75% din suprafața acestora să fie acoperită cu fâșii înierbate între rânduri, mulci sau resturi vegetale.

Cisteste si...

colaj vaioare subventii o 1

Mesaj URGENT APIA!

Mesaj URGENT. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) avertizează fermierii, crescătorii de animale că termenul final pentru depunerea […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
colaj vaioare subventii o 1

Mesaj URGENT APIA!

Mesaj URGENT. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) avertizează fermierii, crescătorii de animale că termenul final pentru depunerea […]

foto bun apia o 1

Anunț APIA!

Anunț APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță fermierii că în perioada 19 mai – 19 august […]

Citește mai multe știri →