3 minute de citit

MESAJUL LUI DAEA: RESPECT, APIA!

MESAJUL DE RESPECT AL MINISTRULUI AGRICULTURII PENTRU APIA! Furioși, nemulțumiți că nu au aceleași salarii cu funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din Aparatul Central, gata să dea în judecată conducerea centrală APIA, Ministerul Agriculturii, angajații APIA din teritoriu sunt salutați cu respect de ministrul agriculturii, Petre Daea. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și de parcă protestele de anul trecut ale acestor angajați nu ar fi existat.

Avem un echipaj uman foarte bine pregătit care a lucrat fără program, care nu a ținut seama nici de zile de sărbătoare și nici de ore de recuperare. Motiv pentru care merită de fiecare dată, indiferent unde mă aflu și despre ce temă vorbim, când ajungem în spațiul acesta de acordare a sumelor cuvenite fermierilor trebuie să le aduc respectul și salutul de respect pentru aparatul care a lucrat și lucrează în APIA.

Astăzi, pe același procedeu, cu aceeași insistență, cu aceeași dorință de a fi alături de fermieri, cu același interes la toate structurile, pentru că nu este un proces ușor, este solicitant, sunt și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, în speță primarii care trebuie să elibereze anumite acte, care se așează la dosarul respectiv pentru a respecta criteriile de eligibilitate. Sunt aici și autoritatea sanitar-veterinară și autoritatea națională zootehnică și structurile asociative care, într-un interes comun, astăzi sunt la lucru, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, astăzi, 26 martie, la conferința organizată de Euractiv.

Nu știm cât de bine vor primi angajații APIA din teritoriu salutul de respect al ministrului agriculturii, dar din ultimele informații venite pe surse din APIA teritoriu știm că angajații APIA din aproape toate centrele județene se pregătesc să acționeze în instanță APIA Aparat Central pentru alinierea salariilor la aceeași grilă de care beneficiază funcționarii din București. În aceeași ordine de idei, este motivul pentru care angajații APIA din țară au protestat, la sfârșitul anului trecut, în București. Protestele lor au rămas fără efect. Din ianuarie 2018, unui director de centru județean i-ar fi scăzut salariul cu aproximativ 1.900 de lei, iar diferența între un consilier superior din APIA Aparat Central și unul dintr-un centru județean APIA este de cca 800 de lei la salariu.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×