1 minut de citit

Mesaj șefa APIA ACUM pentru toți fermierii, crescătorii care iau subvenții APIA!

Este o săptămână plină la APIA! Am continuat autorizarea la plată a cererilor depuse de fermieri în Campania 2025.

sefa apia 19 nov

Astfel, în perioada 16 octombrie 2025 – 19 noiembrie 2025 am autorizat la plată suma de 691,73 milioane de euro având ca sursă de finanțare Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la care se adaugă cofinanțarea de la Bugetul Național.

Beneficiari sunt 591.005 de fermieri care au depus cereri în Campania 2025.

Tot în această perioadă la nivelul APIA se desfășoară o serie de întâlniri și discuții tehnice cu reprezentanții instituțiilor cu care Agenția noastră colaborează, pentru asigurarea unui flux procedural transparent și coerent.

Mulțumesc tuturor colegilor mei care înțeleg că numai în echipă putem atinge obiectivele instituționale propuse.

Asigur toți fermierii că vom continua activitatea în același ritm susținut, cu implicare și profesionalism.” Le transmite directorul general Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Gabriela Nicoleta Andrei, tuturor fermierilor, crescătorilor care iau subvenții APIA.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×