Crescătorii de ovine din judeţul Mehedinţi îşi vor putea sacrifica mieii şi în Târgul Veterani şi în urma derogării obţinute de Asociaţia Producătorilor Agricoli (APA) Mehedinţi.
La începutul săptămânii trecute, Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi a înaintat Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) o adresă, prin care solicita găsirea unei soluţii pentru ca mieii să poată fi sacrificaţi şi în alte locuri decât în singurul abator autorizat din localitatea Broşteni.
Adresa a fost retransmisă reprezentanţilor ANSVSA, care au confirmat primirea şi faptul că va fi înaintată şefului Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare.
„În urma demersului autorităţilor locale, care au precizat că pot asigura condiţii igienice pentru sacrificarea mieilor, sub supraveghere atentă sanitar-veterinară, dar şi în urma solicitării noastre, am reuşit să obţinem această derogare. Pentru cei mai mulţi ciobani, Paştele este un moment important, în care îşi mai echilibrează veniturile. Ce ar fi însemnat imposibilitatea de a-şi vinde animalele? Se putea ajunge la situaţii dramatice şi chiar periculoase, în condiţiile în care animalele erau sacrificate în locuri care nu erau controlate. Apoi ar fi fost imposibilă sacrificarea unui număr aşa de mare de animale într-un singur abator şi ar fi avut de suferit şi clienţii, care nu ar mai fi avut de unde cumpăra. Nu în ultimul rând, preconizez că şi preţurile la carnea de miel ar fi crescut peste măsură, din cauza cheltuielilor suplimentare”, a declarat Cornel Stroescu, preşedinte Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi.






