1 minut de citit

Mehedinţi: Ajutoarele alimentare de la UE vor fi redistribuite

Reprezentanta Serviciului de Asistenţă Socială Drobeta Turnu Severin, Mirela Băzăvan, a declarat, pentru AGERPRES, că aceste alimente erau destinate celor 10.700 de persoane cu handicap, şomerilor indemnizaţi, beneficiarilor ajutorului social şi pensionarilor cu venituri sub 400 de lei din municipiu, dar numai 8.500 s-au prezentat să le ridice.

‘Termenul limită până când aceştia puteau să intre în posesia alimentelor a expirat. Dezinteresul pentru aceste alimente nu este justificat’, a susţinut Băzăvan.

Conform unei statistici, în stoc au rămas circa 40 tone făină albă, 20 tone făină porumb, 2,5 tone zahăr, 2,5 tone biscuiţi şi 9 tone paste făinoase.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×