În comuna Prunişor, judeţul Mehedinţi a fost incendiată o stupină. Pentru stingerea focului care a cuprins vagonul apicol s-au deplasat două autospeciale cu apă.
„Un număr de 30 de stupi au ars. Am salvat 20 şi vagonul alăturat în care se aflau 50 de familii de albine. Primele constatări indică faptul că focul a fost pus intenţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor.
La sesizarea proprietarului poliţia a început cercetările pentru identificarea persoanelor care, dacă vor fi prinse, vor fi obligate să achite prejudiciu creat de aproximativ 30.000 lei şi să suporte consecinţele legii. sursa: Agerpres





